2015-07-20 POSDRU 146120 Comunicat finalizare cursuri de formare – Turț, jud. Satu Mare

header arad

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Investeşte în oameni!
Operator de date cu caracter personal înscris cu nr. 32137
Titlu proiect: ”Economia socială-instrument de creștere a calității vieții”

 

 

COMUNICAT FINALIZARE CURSURI DE FORMARE

Data: 20.07.2015

Locaţia: Turț, jud. Satu Mare

În cadrul proiectului cu titlul: „ECONOMIA SOCIALĂ – instrument de creştere a calităţii vieţii”, POSDRU 168/6.1/S/146120, se anunţă finalizarea cursului de calificare specifice nivelului I: „Competenţe anteprenoriale”, iniţiat în data de 22.06.2015 în sala Gal  aflată în incinta primăriei din comuna Turț, jud. Satu Mare

În cadrul programului de formare  – un număr aproximativ de 15  persoane, încadrate în grupul ţintă, respectiv femei cu grad de risc ridicat, provenite din familii cu peste doi copii sau din familii monoparentale, romi – au beneficiat de pregătirea teoretică şi practică, de suporturi de curs adaptate cerintelor actuale, de rechizite şi alte materiale didactice, oferite pe parcursul celor 60 de ore de pregătire.

O atentie deosebită a fost acordată stagiului de practică coordonat de lectori specializaţi în cele două domenii  vizate. În cadrul acestuia au fost prezentate o serie de aspecte legate de activităţile care trebuie să se desfăşoare în cadrul Departamentului de Management.

Toţi absolvenţii acestui curs au beneficiat în mod gratuit de activitatea de formare, si urmează să participe la târgurile locurilor de muncă pentru a intra în contact direct cu angajatorii şi a se informa cu privire la posibilităţile creşterii şanselor pe piaţa muncii. O etapă distinctă, specifică finalizării cursurilor, a constituit-o evaluarea finală a cursanţilor,  derulată prin intermediul a două probe: proba teoretică (scrisă), care a constat în rezolvarea unui test grilă şi proba practică în extragerea unui bilet şi furnizarea raspunsurilor pe loc.

În urma desfăşurării evaluării finale şi a calcului mediei generale, gradul de promovabilitate în rândul cursanţilor a fost de 100%, aceştia obţinând rezultate bune. Toţi cei 15 de participanţi absolvenţi ai cursurilor de calificare vor primi subvenţii şi diplome de participare, urmând ca, ulterior, să intre în posesia certificatelor de calificare

Acest curs de formare a constituit un demers orientat spre atingerea scopului principal al proiectului şi anume furnizarea serviciilor de calitate în rândul comunităţii, servicii sociale şi de ocupare, specializate pe nevoile grupurilor vulnerabile.

 

 

 

 

Persoană de contact: Iuga Georgeta – Expert informare şi publicitate, telefon: 0745468822, email: iuga.georgeta81@gmail.com

2015-07-20-POSDRU-146120-comunicat-finalizare-cursuri-de-formare-turt-jud-satu-mare