Un apel comun pentru 2 fapte bune a fost lansat de Asociaţia de ajutor umanitar “Camarazi cu suflet” a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, și Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASOOC Baia Mare. Acestea s-au implicat în organizarea unui meci de fotbal cu scop caritabil, în beneficiul a doi copii cu probleme grave de sănătate.

Ștefania Daniela Conya, elevă în clasa a IX-a la Colegiul de Artă Baia Mare, diagnosticată cu retard motor sever și paraplegie flască, necesită un scaun cu rotile electric pentru a putea frecventa cursurile unității de învățământ. Adolescenata își mișcă doar mâna dreapta, iar scaunul cu rotile electric i-ar putea asigura o minimă independență de deplasare.

Membrii ASSOC, colegi și profesori de la Colegiul de Artă, dar și jandarmi maramureșeni s-au mobilizat pentru susținerea cauzei Ștefaniei, au strâns bani și au cumpărat bilete la meciul caritabil de vineri, 22 martie, de la ora 14.00.

Bani se strâng și pentru Daniel Vasile Oanță, elev în clasa a IV-a la Școala “Vasile Alecsandri” Baia Mare, diagnosticat cu agenezie transversă 1/3 pronmală antebraț stâng cu muguri digitali nefuncționali, care necesită protezare. Copilul locuiește cu tatăl său, iar situația materială nu i-ar permite acestuia să achiziționeze proteza pentru antebraț.

Cei care doresc să facă o faptă bună pot cumpăra bilete la meciul caritabil de la Sala Sporturilor Baia Mare de la sediul ASSOC (strada Rachetei, nr. 3) – Restaurant Social&Catering, costul este de 5 lei. Separat se mai vând bilete de tombolă, la 10 lei.

Evenimentul are loc în cadrul campaniei “Camarazi cu suflet pentru Ștefania și Daniel” și va pune față în față pe terenul de fotbal reprezentativa Jandarmeriei Maramureș și cea a Maramureșului. De asemenea, vor avea loc partide demonstrative ale tinerelor speranțe din fotbalul maramureșean. Pe teren se vor regăsi glorii ale sportului, dar și personalități ale Maramureșului.