România se află pe locul trei în UE la abandonul școlar, iar fenomenul este în continuă creștere, în special în şcolile din mediul rural unde învață elevi din medii dezavantajate. Instituţia Prefectului Maramureș şi Inspectoratul Scolar Judeţean Maramureş au organizat în acest context o întâlnire cu specialiștii în educație și asistență socială ca să identifice intervențiile potrivite pentru diminuarea fenomenului.

La invitația Instituției Prefectului Maramureș, Ramona Oprea, manager de proiect în cadrul ASSOC, a prezentat la întâlnirea organizată în 10 octombrie 2019, la Palatul Administrativ Baia Mare, exemple de bune practici în lucrul cu comunitățile marginalizate.

Ramona Oprea coordonează activitățile proiectului „Școala Comunității Remetea Chioarului”, în cadrul căruia munca echipei ASSOC a reușit să schimbe în bine comunitatea de romi săracă și izolată de pe raza localității. Sunt pași importanți pe care fiecare participant în acest proiect îl face pentru îmbunătățirea vieții comunității, iar acest lucru a fost subliniat de managerul de proiect, care a insistat pe importanța educației ca bază solidă pentru o bună integrare profesională şi socială.

Specialiștilor prezenți la ședință li s-au prezentat activităţile concrete derulate de ASSOC în comunitatea de la Remetea Chioarului și modul în care experții din proiect le coordonează pentru a realiza un mediu prietenos pentru preșcolari și școlari, dar şi pentru a le asigura un traseu de viață firesc.

Sintetizând rezultatele la acest moment intermediar de derulare a proiectului, un număr de 310 antepreșcolari, preșcolari și școlari din comuna Remetea Chioarului participă la programele educaționale de tip grădinița și școala prietenoasă.

Concluziile prezentate în urma implementării parţiale a proiectului, au fost următoarele:

• Este necesară o abordare multidimensională la nivel de școală, de familie și comunitate;
• Educația și dezvoltarea copiilor trebuie să constituie o prioritate a comunității, deoarece se va oglindi, în perspective de viitor, în termeni de integrare socială;
• Părinții trebuie să își dezvolte abilitățile parentale, să fie responsabilizați pentru a susține actul de educație;
• La activitățile proiectului participă toți copiii din localitățile de implementare, fără să existe limitări de ordin discriminatoriu;
• Procesul de educare al copiilor romi este unul de tip integrativ;
• Există o incidență mai mare a absenteismului în funcție de etnie, romii înregistrează mai multe absențe decât românii sau maghiarii, ceea ce determină și un risc de abandon şcolar mai ridicat în cazul lor;
• Socializarea copiilor romi este diferită de cea a maghiarilor şi românilor, existând diferențe culturale;
• Există prejudecăţi rasiale și stereotipuri negative, există provocări de depășit și obstacole de combătut, precum indiferența unora dintre părinți, concepții rigide și mentalități diferite;
• Prin activitățile proiectului se educă percepția multiculturalității;
• Hrana reprezintă o reală necesitate și o resursă cheie fără de care activitatea nu se poate desfășura în condiții optime; este un beneficiu important prin care încurajăm participarea unui număr mai mare de elevi la activitățile oferite prin proiect.
• Investițiile din bugetul proiectului pentru reabilitări, pentru dotarea cu mobilier, echipamente IT, precum și pentru achiziția de materiale didactice oferă infrastructura necesară desfășurării unui proces educativ de calitate;

Proiectul “Școala Comunității Remetea Chioarului” are termen de finalizare data de 24 aprilie 2021 şi se derulează ca urmare a încheierii unui parteneriat educațional între autoritatea locală din Remetea Chioarului și ASSOC. Echipa de implementare este formată din specialişti îmbunătăţire procese – cadre didactice, dar şi din echipe pluridisciplinare asistent social – psiholog care colaborează pentru a oferi servicii integrate educative, sociale şi psihologice.