Comunicat de presa – Bursa locurilor de munca pentru persoane cu dizabilitati

By februarie 28, 2012Comunicate de presă

BAIA MARE, 21 februarie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI

Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC a organizat în parteneriat cu AJOFM Maramureș, Bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități.

Evenimentul a avut loc astăzi, 21 februarie 2012, la Biblioteca Judeţeană ,,Petre Dulfu“ din Baia Mare, str. Independenţei nr. 4B începând cu ora 09.00.

Scopul evenimentului a fost integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

La eveniment au participat 15 agenți economici, cu o ofertă totală de 81 locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități și aproximativ 170 de candidați, dintre care 98 au fost înscriși pe listele firmelor participante pentru viitoare interviuri.

Bursa a fost urmată de o Masă Rotundă având ca temă “Integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități”: au fost prezentate modele de bună practică privind integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități la nivel local și internațional, conceptul de economie socială și de evaluare obiectivă a capacității de muncă a persoanelor cu dizabilități – în cadrul proiectului „Servicii sociale integrate și formare vocațională pentru persoane cu dizabilități”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.