De cele mai multe ori suntem atât de captivați de “lumea” noastră, încât nu mai răzbatem dincolo de ea și ignorăm lucruri și situații importante, care chiar pot aduce o schimbare în bine.

A te implica în rezolvarea problemelor altora, nu doar a celor care privesc familia și prietenii trebuie să fie un lucru firesc, iar ASSOC a încercat și astăzi să arate o direcție spre care ar fi oportună intervenția noastră. Specialiști ai asociației au organizat o întâlnire pe o temă de actualitate, care i-a vizat pe toți cei care interacționează cu persoane cu dizabilități.

Întâlnirea de lucru i-a adus față în față pe angajatori, consilierii vocaționali și reprezentanții instituțiilor de stat care gestionează cazurile persoanelor cu handicapuri fizice și psihice. ASSOC Baia Mare și-a dorit să inițieze un dialog care să contribuie la reducerea stereotipiilor, știut fiind că dizabilii sunt priviți ca niște oameni dependenți de ajutoarele de la stat.

De la înființare, membrii asociației și-au propus să demonstreze că persoanele cu dizabilități își pot câștica independența, chiar dacă nu total, că pot lucra și obține un salariu dacă sunt ajutate. ASSOC a demonstrat asta în momentul în care a înființat restaurantul social și linia de catering, respectiv fabrica de ambalaje. De la deschiderea celor două unități protejate au trecut ani, iar în ambele continuă să lucreze persoane cărora anterior nu li s-a oferit nicio șansă.

Pornind de la această experiență, dar și din modelele de bune practici ale partenerilor europeni ai ASSOC, luni, 27 august 2018, s-a organizat workshopul “Acces neîngrădit pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”. Evenimentul, derulat în cadrul proiectului internațional DESIGN – Disabled Employability Signalling, finanțat prin programul Erasmus+, a avut scopul de a promova a informațiilor dobândite în consilierea și recrutarea persoanelor cu dizabilități, acestea putând fi de folos îndeosebi angajatorilor.

A fost o întâlnire care s-a dovedit necesară, pentru că angajatorii au putut să afle cum să-și ușureze activitatatea de recrutare a persoanelor cu dizabilități apelând la servicii de consiliere profesionistă, iar reprezentanții statului să îi orienteze profesional pe cei cu handicap care, în ciuda problemelor de sănătate, își doresc un loc de muncă.

Specialiștii au concluzionat pe marginea testelor de abilități și a metodelor oportune de recrutare și plasare a persoanelor cu dizabilități pe locurile de muncă potrivite handicapurilor acestora, dar toți cei prezenți au admis că nu poți ignora dreptul la muncă al cuiva, pentru ca mai apoi să îl arăți cu degetul spunând că trăiște de pe urma ajutoarelor sociale.

ASSOC își va continua demersurile de integrare a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii, iar cei interesați, fie din rândul dizabililor, fie din rândul angajatorilor, pot contacta specialiștii asociației pe mailul afișat pe site.

Detalii despre proiect: www.design-disability.org