Cu doar o lună în urmă, ASSOC sărbătorea, la Năpradea, în județul Sălaj, deschiderea unei secții de montaj componente electrice și, implicit, crearea a 30 de locuri de muncă pentru membrii comunității rome din zonă. În spatele succesului a fost multă muncă, iar investiția, singulară în zonă, i s-a datorat și colegului nostru Radu Udroiu.

Radu Udroiu s-a dedicat acestui proiect salvator pentru localitatea Năpradea și astfel și-a câștigat prietenia, dar și respectul oamenilor. A insistat pe lângă investitorul privat când acesta a avut îndoieli, le-a arătat romilor avantajele pe care le vor avea și, în final, a răsuflat ușurat când a văzut secția inaugurată și oamenii la lucru.

Reușita la care a contribuit Radu Udroiu i-a inspirat pe colegii din ASSOC, dar și pe reprezentanții administrației sălăjene, care au început să discute despre multiplicarea “exemplului Năpradea” și în alte localități ale județului. S-au făcut planuri și chiar s-au început demersuri pentru extinderea secției de la Năpradea. Din nefericire, proiectele se vor concretiza în absența lui Radu Udroiu, și nu pentru că n-a vrut el, ci pentru că n-a vrut soarta.

Radu Udroiu, 6 septembrie 1977 – 16 iunie 2018

În 16 iunie 2018, la doar 40 de ani, Radu Udroiu a părăsit definitiv lumea asta, pe care a slujit-o cum a știut mai bine, iar în locul în care ar fi trebuit să se extindă secția de componente de la Năpradea s-a oficiat o slujbă de pomenire. Familie, colegi, prieteni s-au adunat să-i cinstească memoria. Fiecare are amintiri plăcute cu Radu, a cărui moarte a îndurerat o mulțime de oameni.

Tristețe a fost la ASSOC, asociație în care a activat începînd cu anul 2011, în cătunul Săpâia, unde Radu Udroiu a fost preot paroh din 2001 până în 2014, dar și la Năpradea, unde în ultima jumătate de an colegul nostru a fost implicat în activitățile proiectului „TRAISAREL DÈMNO ANDA CHEUD – Servicii integrate pentru o viață demnă”. Fiecare dintre cei care l-au cunoscut a rămas în gând cu privirea caldă și încurajările lui Radu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.