Lansarea proiectului „MigraNet – Reţea regională pentru integrarea migranţilor”

Vineri, 20 mai, orele 12:00-14:00, Sala de Sticlă a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca

Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) filiala Cluj, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM) Cluj-Napoca, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC) Baia Mare şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) – Biroul în România, desfăşoară în perioada mai 2016 – aprilie 2017 proiectul „MigraNet – Reţea regională pentru integrarea migranţilor”, finanţat prin Programul Naţional – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI/15.03.04).

Proiectul îşi propune îmbunătăţirea procesului de integrare a beneficiarilor unei forme de protecţie şi resortisanţilor statelor terţe aflaţi cu şedere legală în România, prin crearea la nivelul regiunii a unei coaliţii formată din actori instituţionali/organizaţionali care funcţionează ca reţele locale de sprijin în vederea creşterii calităţii serviciilor integrate acordate publicului ţintă principal. Proiectul se desfăşoară în judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu, Alba. Vor fi deschise două Centre Regionale de Integrare în oraşele Cluj-Napoca şi Baia Mare, dar şi trei puncte de lucru la Şomcuta Mare, Tîrgu-Mureş şi Sibiu.

Evenimentul de lansare va avea loc la Sala de Sticlă a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, vineri, 20 mai, între orele 12:00-14:00 şi va debuta cu o conferinţă de presă între orele 12:00-12:30. Evenimentul de lansare şi conferinţa de presă fac parte din Programul Festivalului Multiculturalităţii 2016 realizat sub egida LADO filiala Cluj, program integrat in „Zilele Clujului”, care cuprinde următoarele activităţi:
1. Caravana multiculturalităţii, joi, 19 mai ora 12,00, Liceul N. Bălcescu;
2. Expoziţie de obiecte tradiţionale din cultura popoarelor, vineri-duminică, 20-22 mai, str. Mihail Kogălniceanu;
3. Promenada culturilor, vineri-duminică, 20-22 mai, str. Mihail Kogălniceanu;
4. Spectacol de cântece şi dansuri ale comunităţilor latino-americane şi africane, sâmbătă, 21 mai, ora 17,00 -18,00, Piaţa Muzeului;
5. Spectacol de cântece şi dansuri pakistaneze şi indiene, sâmbătă, 21 mai, ora 19,30, scena din str. Mihail Kogălniceanu;
6. Spectacol de dansuri palestiniene, formaţie de dansuri studenţeşti, duminică, 22 mai, ora 18,30, scena din Piaţa Muzeului;
7. Ziua Africii, 25 mai, 11,00 – 17,00, Parcul Mare, Cazino. Sesiune de expoziţie şi manifestări artistice;
8. Lansarea proiectului: „MigraNet – Reţeaua regională de integrare a migranţilor”. Vineri, 20 mai, orele 12,00-14,00, Sala de sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul va debuta cu o Conferinţă de presă între orele: 12,00-12,30;
9. Biblioteca vie, vineri, 20 mai, între orele 18,00 – 20,00, Cluj – Arena, et. II, Parcul Central.

Persoane de contact pentru informatii suplimentare despre proiect şi activităţi:
Ana Luduşan – coordonator proiect, ana_ludusan@yahoo.com, 0742685623;
Ionela Răcătău – asistent proiect, ionela_racatau@yahoo.com, 0747419986.