Saptamana Nationala a Voluntariatului 14-20 mai 2012

By mai 10, 2012 decembrie 7th, 2015 Știri și evenimente

Voluntariatul nu este o poveste.

Voluntariatul este de povestit !

Programul activităților de voluntariat ASSOC în care vă puteți implica săptămâna viitoare este:
14 – 20 mai: „Povestea mea ca voluntar”, scrie-ne povestea ta de voluntariat sau ce ți-ar plăcea să faci pe pagina de Facebook sau pe e-mail:assoc@assoc.ro
Povestea Oanei N. Povestea Simonei M. Povestea Ioanei L.

15 mai: Vizită activă la Căminul pentru Pensionari din Baia Sprie

65 de vârstnici locuiesc în acest cămin. Cel mai vechi « locatar »trăiește aici de 40 de ani.

Astăzi am dorit să fie o zi deosebită pentru ei, să le fim aproape așa cum putem noi.

În cele câteva ore petrecute la cămin am jucat remi și am făcut mici servicii, de tuns, manichiură, măsurarea tensiunii pentru vârstnicii cu care ne-am întâlnit.

16 mai : O zi – un om – o plantă ! plantăm împreună cu copiii de la Grădinița nr.36

Preșcolarii grupei mijlocii Step by Step din cadrul Grădiniței nr. 36 Baia Mare, împreună cu voluntarii ASSOC au participat la acțiunea intitulată “O zi, un om, o plantă”. Înarmați cu lopățele, găletuțe și stropitori, cei mici au învățat să planteze și să îngrijească florile. După mai bine de o oră, de muncă în echipă, preșcolarii au fost răsplătiți de către voluntarii ASSOC. Astfel, cei mici au primit ghiozdane pe care le vor folosi în cadrul acțiunilor viitoare.

“Le mulțumim colaboratorilor noștri de la ASSOC, partenerii de astăzi, le multumesc și copiilor și doamnelor profesoare și voluntarilor de la ASSOC pentru că începând de azi grădinița noastră o să fie mai frumoasă decât a fost ieri. O să arate exact ca o grădină drăguță cu floricele. Este foarte important ceea ce ați făcut astăzi împreună”, a declarat Mariana Fertigan, director Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 Baia Mare.

Preșcolarii au fost îndrumați și ajutați de educatoarele Elene Goci și Florica Bondea.

“Eu mă bazez pe voi (n.r. preșcolarii grădiniței) că o să le spuneți tuturor copiilor din grădinița noastră: Stop aici nu ne jucăm, florile le îngrijim! Efortul a fost mare, toate au costat, floricelele, pământul, dar mai ales munca voastră. Dacă mâine unii copilași, care nu au spiritul ecologist încep să le rupă, o să fim triști”, a menționat Mariana Fertigan.

17 – 18 mai: Reciclare hârtii în instituții

18 mai: Ai un talent ? Voluntarii pricepuți: Tehnici de autoaparare pentru copii.

Voluntarii sportivi, reprezentanți ai Clubului Sportiv Martial Arts Dojo îndrumați de antrenorul Liviu Rugășan au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului printr-o lecție de autoaparare, dedicată copiilor care beneficiază de serviciile ASSOC. Astfel, cei mici au învățat cum să se ferească de pericole, dar mai ales au înțeles faptul că artele marțiale nu înseamnă agresivitate, ci mai degrabă te ajută să trăiești mai ordonat și să comunici mai ușor cu cei din jur.

Copiii și tinerii prezenți la activitate s-au arătat încântați de noile informații, astfel că acțiunea s-a transformat într-o adevărată sesiune de comunicare.

Ei au spus povestea lor, spune-ne și tu povestea ta de voluntariat !

Vizionează clipul oficial al SNV 2012

Pro Vobis invită voluntarii și coordonatorii de voluntari să acceseze și să completeze chestionarul în limba română disponibil on line la adresa
http://www.revealvolunteering.eu/questionnaire_ro.php

Completarea chestionarului durează aproximativ 5 minute. Cercetarea vizează
voluntarii și managerii de voluntari (angajați sau voluntari la rândul lor) cu vârsta peste 18 ani. Succesul acestei cercetări depinde de bunăvoința și cooperarea celor invitați să ia parte la această cercetare, voluntari și coordonatori de voluntari. Cu cât vom avea mai
mulți respondenți, cu atât mai utile vor fi rezultatele acestei cercetări pentru înțelegerea nevoilor de instruire ale voluntarilor și coordonatorilor de voluntari și pentru dezvoltarea modulelor de instruire. Toate informațiile pe care le veți furniza vor fi tratate cu
confidențialitate si metodologia de completare on line va asigura anonimitatea. Completarea chestionarului se poate face până în data de 8 iunie 2012.