Un grup de 12 persoane din cadrul ASSOC, specialiști dedicați persoanelor cu dizabilități și voluntari, a participat la un schimb de experiență desfășurat, în Ungaria, în cadrul proiectului Erasmus + “Design – Disabled Employability Signaling”.

Asociația ASSOC este parteneră în proiect alături de organizații Franța, Portugalia și Ungaria, iar activitățile organizate la Budapesta au avut rostul să îi ajute pe participanți să vadă exemple de succes, să întâlnească oameni care au preocupări similare cu ale lor și să găsească soluții la problemele persoanelor cu handicap.

Participanții implicați în schimbul de experiență au dobândit metode de lucru noi, învățând cum să identifice abilitățile de muncă ale persoanelor cu handicap care vor să se angajeze, dar și organizeze interviuri de angajare pentru acestea.

La Budapesta, reprezentanții ASSOC au vizitat o cafenea fondată și condusă pe persoane cu dizabilități: Nem Adom Fel Café (Never Give Up! – Nu renunțăm niciodată!), dar au întâlnit și un parlamentar maghiar surdomut – Dr. Gergely Tapolczai – aflat deja la al treilea mandat.

Ungaria a făcut pași importanți pentru sprijinirea persoanelor cu handicap, iar acestea sunt acceptate mai ușor pe piața muncii. La Auchan și Gustave Eiffel French School sunt două exemple de succes. Acest lucru se datorează însă și numărului cu mult mai mare al asociațiilor care militează pentru cei cu dizabilități. Szigony Foundation – fundație care se ocupă de consilierea și angajarea pe piața liberă a muncii a persoanelor cu dizabilități intelectuale, și Motiváció Foundation – fundație care activează de 25 de ani în domeniul consilierii și angajării persoanelor cu dizabilități, au proiecte similiare cu ale ASSOC, dar au găsit și deschidere din partea autorităților statului, ceea ce a permis o mai rapidă dezvoltare a serviciilor.

Următorul training transnațional în cadrul proiectului Erasmus + “Design – Disabled Employability Signaling” va avea loc la din Lisabona, Portugalia, în iunie 2019.