2015-07-30 POSDRU 142263 Comunicat de presă – Stadiu implementare proiect

By iulie 30, 2015 august 18th, 2015 Comunicate de presă

2015-07-30-POSDRU-142263-comunicat-de-presa-stadiu-implementare-proiect

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 STADIU IMPLEMENTARE PROIECT

30.07.2015

Baia Mare

 

 

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC va informează despre stadiul implementării proiectului “Calificare și consiliere pentru persoanele vulnerabile în Regiunile Nord Vest, Sud Vest Oltenia și Vest” ID 142263, realizat în parteneriat cu Asociatia Pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea și ASSOC-filiala Arad, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prin Domeniul major de intervenție 6.2

Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului la ocupare pentru 936 de persoane care aparțin grupurilor vulnerabile.

În perioada de implementare, atat prin consilierea, medierea şi calificarea unui numar de 368 de persoane din Regiunea Nord Vest (județele Maramureș și Satu Mare), 368 din Regiunea Sud Vest Oltenia (județele Vâlcea și Dolj) și 200 din Regiunea Vest (județele Arad și Timiş) cât și prin promovarea angajării persoanelor din grupul ținta în randul a 192 de angajatori, contribuim la crearea unui mediu ocupațional sănătos deschizând noi orizonturi de căutare dinamică și profesională a unui loc de muncă pentru persoanele vulnerabile și distanțate de piața muncii cât și deschiderea și flexibilizarea atitudinii angajatorilor, contribuind astfel la nivel național cu adăugarea plus valorii unei forțe de munca în stare latentă.

S-au finalizat deja cursurile de calificare de legător manual, peisagist floricultor în Baia Mare, lucrător în comerţ în Peleş (jud. Satu Mare), manichiură-pedichiură în Noroieni (jud. Satu Mare), mecanic auto în Baia Sprie, manichiură-pedichiură, lucrător instalator în construcţii Satu Mare,bucatar Sighetu Marmatiei, lucrator in comert Tg. Lapus,manichiură/pedichiură, frizerie/coafură în Sighetu Marmație, frizer Baia Sprie, sunt în curs de desfăşurare cursurile de tâmplar universal Tg-Lăpuş,  lucrător instalator în construcţii Şomcuta Mare, brutar in localitatea Baia Sprie, brutar in localitatea Carei

 

Persoană de contact pentru informații suplimentare Petru Mare, specialist relații publice, ASSOC, e-mail petru.mare@assoc.ro, telefon 0748 883 962.

 

 

Florian SĂLĂJEANU

Președinte

Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC