Primele două sesiuni de instruire din cadrul proiectului „Inițiative în politici publice alternative pentru servicii sociale de impact” (POCA 112241) au avut loc la Șuior, în perioada 4-7 decembrie 2018, participanții la cursuri având ocazia să afle cum să își valorifice experiența în folosul comunității și grupurilor vulnerabile pe care le reprezintă.

Instruirea s-a adresat reprezentanțiilor din ONG-uri și sindicate, la cele două sesiuni fiind prezenți activiști sociali din organizații reprezentantive la nivel național. Tematica a constat în „Dezvoltarea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula și promova propuneri alternative la politicile publice privind serviciile sociale inițiate de Guvern”, iar la cele două sesiuni au participat câte 25 de cursanți instruiți de lectori cu experiență în domeniu: Mihaela Bujor și Nicoleta Predescu.

Pentru cursanți au fost cursuri intensive despre politici publice și participare activă, pe care ASSOC, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, le-a organizat tocmai pentru a întări capacitatea ONG-urilor și organizațiilor sindicale de a-și face auzite vocea și problemele, dar mai ales de a le ajuta să inițieze schimbările legislative pe care le consideră necesare.

Proiectul POCA este derulat de ASSOC, în parteneriat cu Filiala Vâlcea și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, fiind cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 – Apel: POCA/111/1/1/ Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri, în concordanță cu SCAP.

Detalii despre proiect și pe site-ul wwww.practicisociale.ro