Trei zile speciale, cu invitați pe măsură, vor fi în Baia Mare cu ocazia unei noi ediții a evenimentului “MândriIE maramureșeană”. Organizată de cinci ani încoace, sărbătoarea este dedicată Zilei Universale a Iei și Nopții Sânzienelor și își propune păstrarea și conservarea identității naționale. În acest an, ASSOC este partener și promotor al evenimentului care va avea loc la Muzeul Satului din Baia Mare, în perioada 22-24 iunie 2019.

Chef Nicolai Tand va intra în bucătăria ASSOC ca să gătească pentru MândrIEmaramureșeană, iar alături de el va fi echipa Catering, coordonată de Edita Kirchmaier. Preparatele vor fi servite în cursul zilei de duminică, începând cu ora 17.00, în cadrul secțiunii “Gusturi de MândriIE maramureșeană”, prezentarea lor fiind făcută chiar de maestrul bucătar Nicolai Tand, el însuși un promotor al tradițiilor locale.

Pentru echipa Restaurantului Social & Catering ASSOC va fi o nouă probă de foc, pe care fiecare a acceptat-o cu drag de a găti împreună cu un chef Nicolai Tand.

Înainte cu o zi de degustarea organizată cu sprijinul asociației, băimărenii sunt așteptați, tot în Muzeul Satului, la proiecția în aer liber a filmului “Pup-o, mă!”. Luni, 24 iunie, începând cu ora 20:00, în cadrul evenimentului se va desfășura și un concert plin de emoție susținut de una dintre cele mai iubite maramureșence, Paula Seling.

Proiectul “MândriIE maramureșeană” vizează conştientizarea și informarea participanților și a comunității cu privire la multitudinea de motive pentru care trebuie să fim mândri de identitatea noastră, a moroșenilor, precum și desfășurarea unor activități de promovare a Maramureșului la nivel național și internațional, prin mijloacele accesibile.