Copilăria a fost celebrate, la Remetea Chioarului, prin activităţi care să le aducă micuţilor zâmbetul pe buze şi bucurie în suflete, iar adulților să le reamintească entuziasmul și liberatea pe care le aveau când erau de o șchioapă.

Activitățile au fost organizate de echipa proiectului “Scoala Comunităţii Remetea Chioarului”, care a ales ca toată luna iunie să o dedice copilăriei, acea perioadă în care faci risipă de fericire, optimism și vise.

Au fost jocuri în aer liber, drumeții în natură, petreceri, întreceri de desene și multă, multă voie bună în școlile și grădinițele din Berchezoaia, Berchez, Posta și Remetea Chioarului. Micuţii au avut oportunitatea să coasă la maşina de cusut, au organizat serbări școlare cu decoruri inedite, au ieșit cu bicicletele în pădure și s-au oprit pe drum să culeagă ciuperci și conuri de brad, chiar au cules mizeriile lăsate în urmă de turiștii care au fost pe malul râului Lăpuş.

Elevi din Remetea Chioarului au vizitat Biblioteca Judeţeana “Petre Dulfu” din Baia Mare, unde “covorul povestitor” a însufleţit într-un mod aparte poveştile clasice ale copilăriei. Colegii mai mari i-au încântat cu reprezentații de teatru, care le-a trezit interesul pentru scenă tuturor.

Nu au lipsit nici întrecerile sportive și concursurile amuzante. Clasele terminale şi-au gasit sălile de clasă împodobite, iar emoţia despărţirilor la final de an școlar s-a văzut în mesajele schimbate de copii, dar și în planurile care s-au făcut pentru vacanța de vară.

“Școala Comunităţii Remetea Chioarului” este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, care are ca obiectiv general reducerea şi prevenirea abandonului şcolar şi promovarea accesului egal la învăţămantul preşcolar, primar şi secundar pentru toţi copiii aparţinând zonei rurale Remetea Chioarului.