O acțiune de ecologizare a fost organizată de Asociația ASSOC Baia Mare și Primăria Mireșu Mare în Rezervația de stejar de la Bavna, la ea participând copii și adolescenți din organizația Royal Rangers.

De peste cinci ani, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC a lansat proiectul “Drumețul din pădure” pentru a-i încuraja pe tineri să respecte mediul înconjurător și să ocrotească natura, iar anul acesta, imediat ce vremea a permis, s-a ieșit la curățenie în zona Fersig.

Ecologizare Rezervația Naturală Bavna - Drumetul din padure 2018

Sâmbătă, 14 aprilie, cercetașii mai mici și mai mari de la Royal Rangers au avut parte de o lecție practică în natură, dar și de multă aventură. Voluntarii, însoțiți de coordonatorii grupului și de personalul silvic, au adunat gunoaiele abandonate de cei care au trecut prin pădurea de la Fersig – Rezervația Bavna, iar la finalul acțiunii de ecologizare zeci de saci au fost scoși la lizieră.

Rezervația de la Bavna, aflată pe raza satului Fersig (comuna Mireșu Mare), i-a impresionat pe membrii din Royal Rangers, care au putut vedea celebra lalea pestriță care crește în zonă, dar și mistreți cu puii lor.

Pădurea este arie natural protejată pentru exemplarele de stejar pedunculat (Quercus robur), unele având chiar peste 160 de ani și înălțimi de circa 35 metri.