Suntem diferiti, la fel ca toti ceilalti !

By decembrie 5, 2011 decembrie 8th, 2015 Campanii

investește în oameni !

În ce masură putem susține ca suntem egali? Cu siguranta, trebuie să acceptăm că ne naștem diferiți și trăim diferit, în funcție de calitățile și defectele cu care am fost înzestrați. Inegalitatea este o realitate de zi cu zi cu care învățăm să trăim. Probabil că una dintre cele mai acute și vizibile forme ale inegalității este handicapul sau dizabilitatea. Conform legislației româneşti, persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale. citeste mai mult

[Tg_N6K14A5g]

Acces și Incluziune pe piața muncii

În cadrul acestei activități a proiectului (A.3.6. Campanii locale de sensibilizare a potențialilor angajatori) au avut loc întâlniri cu agenți economici din cele două orașe – Baia Mare și Mediaș – în vederea informării și sensibilizării cu privire la problematica incluziunii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

În perioada 18-22 iunie 2012 a avut loc o vizită de studiu în Olanda pentru o mai bună și obiectivă cunoaștere a sistemului olandez de incluziune pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități.

scurtă prezentare a sistemului olandez – vizită în întreprinderi sociale Olanda.

În perioada noiembrie 2011 – septembrie 2012 în localitățile Baia Mare și Mediaș se derulează campania „Suntem diferiți, la fel ca toți ceilalți ! “

Scopul campaniei este sensibilizarea agenților economici și instituțiilor, potențiali angajatori, privind integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

Campanie derulată în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Servicii sociale integrate și formare vocațională pentru persoanele cu dizabilități”.