Astăzi, 3 decembrie, este marcată Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi („International Day of People with Disability”) pentru a promova şi implementa programele destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru aceste categorii sociale defavorizate. În acest an, se insistă pe promovarea participării persoanelor cu dizabilități la activitățile din comunitate, pentru că “nimeni nu trebuie lăsat în urmă”.

În ASSOC, cu siguranță se întâmplă acest lucru de ani de zile, pentru că împreună cu noi lucrează cot la cot colegi cu dizabilități. Problemele nu-i împiedică să-și facă treaba și să se adapteze cerințelor. Pe Imi îl întâlniți la Recepția ASSOC, Georgiana vă servește zâmbind în Restaurantul Social, Claudia se asigură că vesela este curate, iar Mihai, că livrările sunt în graphic. Mai sunt și alții ca ei atât în ASSOC, cât și în alte părți, iar azi, dar și în alte zile merită să le arătăm respect pentru voința și optimismul lor.

Marcarea Zilei Persoanelor cu Dizabilități are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este, totodată, o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1992, prin rezoluţia 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Naţiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilităţi (1983-1992).

Numărul total de persoane cu dizabilităţi era de 833.131 la finele lunii iunie 2019, din care 97,88% (815.463 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate) şi 2,12% (17.668 persoane) în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate), conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD).

La 30 iunie 2019, rata persoanelor cu dizabilităţi raportată la populaţia României era de 3,76%. Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 39,39% din total (faţă de 38,53% la 30 iunie 2018), cele cu handicap accentuat 49,39% (faţă de 50,28% la 30 iunie 2018), iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,22% (faţă de 11,19% la 30 iunie 2018).

În lume, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală. O statistică îngrijorătoare este şi aceea care arată că mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii.