Arta a reprezentat dintotdeauna un proces de comunicare umană. Dincolo de cuvinte, dincolo de fapte, tehnicile conturate pe pânză reușesc să transmită emoții, gânduri, stări de spirit interioare puternice, care se aud mai tare decât vorbele. Este o limbă universală, înțeleasă prin neînțeles, dar comunicată prin propriile dialecte: culoare, sunet, mișcare, formă.
În mijlocul evadării realității și căutării sensului se află și George Dărăban, un tânăr artist de 26 ani, care emite arta printr-un mod de a respira. Prin pictură, el reușește nu doar să redea imaginea propriu-zisă, cât și trăiri reale, profunde, umbrele ascunse pe care nu le poate ochi nimeni.
Totuși, povestea lui începe pe cealaltă parte de drum, în sensul paralel al creativității. George: voluntar al Centrului de zi pentru adulți cu dizabilități ASSOC.
Tânărul și-a descoperit pasiunea pentru desen răspunzând provocării lansate de dirigentele de clasă de la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” din Baia Mare, un liceu orientat pe specializare tehnică. În urma unui concurs artistic, a realizat că îi place mai mult pictura decât fizica și s-a reorientat spre Liceul de Arte. Apoi, a absolvit Facultatea de Artă din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca, oferind o parte din sufletul său lumii exterioare.
Dorința de a crea, de a se exprima prin modalități artistice și de a-și lăsa amprenta prin această profesie este modul lui de a comunica cu lumea înconjurătoare, după cum chiar el a recunoscut.
George Dărăban este și voluntar în cadrul ASSOC, un gest care spune multe despre felul în care el vede lumea și pe cei din jurul său. Alegerea de a se implica într-un astfel de context nu vine dintr-o obligație, ci dintr-o empatie profundă și autentică. Lucrând alături de persoanele din Centrul de zi, el a înțeles că arta poate avea un rol esențial în procesul de incluziune, de comunicare și de vindecare.
“Am vrut să ajut pe cineva, să empatizez cu oamenii de aici. Cred că mi-am îndeplinit așteptările. Le răspund tinerilor din centru care mă sună sau îmi scriu mesaje și încerc să îi ajut mai ales atunci când au o nelămurire. Ce am sesizat este faptul că au început să deseneze mai mult și o fac cu mai multă plăcere. Îmi place să văd povestea din spatele fiecărui desen pe care îl fac și culorile pe care le aleg. Am descoperit astfel c[ to’I de aici sunt ni;te suflete foarte bune, dar neînțelese”, a spus George.
Pentru el, voluntariatul este un alt mod de a-și folosi talentul pentru desen într-un scop caritabil, de a-l pune în valoare pentru cei care au nevoie de a fi văzuți, ascultați și apreciați prin munca și efortul depus. Este genul de om care nu simte nevoia să se impună prin cuvinte mari, ci prin gesturi simple, prin atenția pe care o acordă celor din jur și prin felul în care ascultă. Prietenos și deschis, a venit în centrul ASSOC cu dorința sinceră de a face bine, dar și cu așteptarea de a învăța cum să se apropie de oameni aflați în situații dificile.
Pentru el, voluntariatul este o provocare. A știut de la început că nu poate schimba lumea cu o singură activitate, dar a crezut cu tărie că apropierea, înțelegerea și sprijinul sincer pot face diferențe, chiar și pentru o singură persoană.
Folosindu-se de sensibilitatea sa artistică, îi sprijină pe beneficiari să se exprime prin desen și pictură, îmbinând arta cu empatia, creând un spațiu în care fiecare persoană se poate exprima liber, indiferent de dificultăți, dar mai ales, creează un spațiu în care fiecare dintre cei cu deficiențe să fie auziți.
De când e în ASSOC, George Dărăban a reușit să demonstreze că voluntariatul poate fi transformat în artă, arta de a fi alături de cei pe care mulți îi omit sau îi evită. Prezența sa la ASSOC este una care atinge oameni și lasă urme frumoase.
Articol realizat de Ioana Porumb, studentă în anul 1 în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultate de Litere, Secția de Chineză – Norvegiană
