Astăzi, încheiem o călătorie începută în 16 aprilie, o călătorie în care sute de oameni au răspuns apelului nostru de a DONA TIMP PENTRU CĂLIN. Așa s-a și întâmplat.
Spre Călin au fost direcționate donații, sponsorizări, dar și multe gânduri bune care au venit fie prin distribuirea mesajului nostru pe toate canalele, fie direct, prin prezența la concertul caritabil pe care l-am organizat împreună cu partenerii noștri de la LogOut. Cel mai important este că toți cei implicați au trimis un mesaj de speranță pentru Călin, dăruindu-i timp prețios lângă soție și copii.
Am încheiat campania de strângere de fonduri pentru Călin Foghiș după trei luni de la demararea ei și la câteva zile după ce acesta și-a sărbătorit ziua de naștere. Alături de copilașii săi simpatici și soția sa minunantă ne-am reunit cu toții în grădina ASSOC, să îi înmânăm cecul cu suma strânsă și să programăm următoarele acțiuni, pentru că, deși strângerea de fonduri s-a încheiat, povestea continuă acasă la el, unde e treabă multă.
Campania destinată lui Călin Foghiș, diagnosticat cu cancer și supus mai multor intervenții în ultimul an, a reunit o comunitate generoasă care nu l-a lăsat singur. Din 16 aprilie și până pe 15 aprilie, oameni din diferite colțuri ale lumii au donat, au distribuit povestea lui prin postări, dar mai ales au participat la concertul organizat de ASSOC în parteneriat cu Logout și susținut de trupa Everybody Knows și muziciana Nora Deneș.
S-au strâns în urma acțiunii 39.103,55 lei, bani care vor fi investiți în reparațiile la casa pe care Călin Foghiș vrea să o amenajeze pentru familia sa. Casa va primi lucrările necesare pentru acoperiș, izolație și instalații, iar familia va putea simți stabilitate. Urmează să avem o acțiune în forță, care va presupune eliberarea spațiului de mobilă și pregătirea lui pentru renovare. Dar, astăzi ne-am preocupat mai mult să-l sărbătorim pe Călin, care a împlinit 34 de ani.
Fiecare gest a contat și fiecare inimă a bătut în același ritm, iar prin fiecare donație, prin fiecare distribuire, prin fiecare acord muzical, i-am spus lui Călin că nu este singur. Împreună i-am oferit șansa de a construi un cămin rezistent, de a lăsa în urmă amintirile frumoase și de a-și continua povestea alături de cei dragi. Mare câștig este faptul că în acest răstimp Călin și-a regăsit încrederea în viitor și a redescoperit bucuria și și-a găsit puterea să spere.
Deși campania se încheie astăzi, povestea continuă. Rezultatele obținute ne-au mobilizat să ne continuăm misiunea socială și vă invităm să ne fiți alături pe mai departe.
Mulțumim din suflet fiecăruia dintre voi: donatori, voluntari, artiști, spectatori. Ați oferit timp din timpul vostru, dar și mai mult de atât, pentru că donațiile strânse dau speranță și consolidează un cămin pentru familia Foghiș.
În numele lui Călin și al familiei sale, vă mulțumim pentru că ați făcut posibilă această minune.
Cu recunoștință,
Echipa ASSOC