“Creează-ți norocul!” Acesta a fost sloganul lansat de echipa proiectului “Dezvoltarea comunității prin măsuri integrate” (POCU/827/5/2/139979), care, în urmă cu doi ani, și-a propus să ofere o șansă comunității marginalizate din Baia Sprie.

Astăzi, în ziua bilanțului final al proiectului, membrii echipei au motive să fie mulțumiți, pentru că succesul lor este, de fapt, al tuturor persoanelor care au fost implicate înn activitățile desfășurate în toată această perioadă.

Specialiști ai Asociației ASSOC, Primăriei Baia Sprie și Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie au format o echipă unitară, care a derulat investiții sociale în beneficiul persoanelor provenite din grupuri vulnerabile cu scopul creșterii gradului de incluziune sociala, creșterii accesului și participării la educație, creșterii capacității de ocupare și reducerea riscului de sărăcie si excluziune socială a grupului țintă.

Managerul de proiect, Alexandru Șereghi, a declarat că obiectivele stabilite au fost atinse și depășite. “În cele patru activități principale ale proiectului au fost implicați 277 de participanți, majoritatea inactivi cu nivel scăzut de educație, dezavantajați, cu pondere importantă de minoritate romă. Dintre aceștia, 260 au beneficiat de servicii sociale oferite de administrația din Baia Sprie în cadrul unui serviciu social nou înființat: Serviciul de Asistență Comunitară. De asemenea, 25 de copii au beneficiat de sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație, în cadrul infrastructurii hard dezvoltate prin PNDR de Primăria Baia Sprie și prin operaționalizarea infrastructurii sociale de către Liceul de Transporturi. Alți 243 de adulți au fost implicati în activități de informare, consiliere și mediere pe piața muncii, 55 dintre aceștia, din care 35 de etnie romă, fiind angajați, iar acesta este este un real succes”, a detaliat managerul de proiect.

Peste 170 de persoane au fost direcționate spre activități de formare profesională, 138 dobândind noi abilități și competențe recunoscute în urma cursurilor la care au participat. Totodată, 267 de membri ai grupului țintă au participat la acțiunile specifice de informare și conștientizare în domeniul combaterii, discriminării și promovării multiculturalismului, în comunitate organizându-se evenimente speciale.

Ca o concluzie, succesul chiar și-l creează fiecare în funcție de deciziile luate și de oportunitățile pe care le valorifică, iar de asta s-au convins participanții din proiect care au interacționat cu specialiștii implicați în activități.

Experiențele unora au fost făcute publice pe site-ul proiectului, alte mărturii le-au păstrat în memorie membrii echipei de proiect, care sper că lucrurile bune făcute pentru oameni să schimbe în bine comunitatea de la Baia Sprie.

Consultă rezultatele finale ale proiectului AICI

Comunicatul de presă – disponibil pentru descărcare AICI