Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC, în calitate de promotor, anunță lansarea inițiativei bilaterale “Protect, Support, Empower Human Trafficking Victims in Romania – PSEV”, finanțată în cadrul Programului Dezvoltare Locală, al cărui operator de program este Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS).

Vor fi puse în practică intervențiile de urgență în vederea sprijinirii persoanelor strămutate de cetățenie ucraineană sosite în România în contextul crizei umanitare rezultate în urma războiului din Ucraina.

Inițiativa bilaterală beneficiază de un grant în valoare de 160.000 EUR oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE si Norvegiene 2014-2021.

Obiectivul principal al inițiativei bilaterale îl reprezintă prevenirea traficului de persoane și acționarea în situațiile în care există victime sau potențiale victime. Astfel, se va oferi siguranță persoanelor strămutate de cetățenie ucraineană care tranzitează România sau doresc să petreacă timp în țara noastră. Ca răspuns la posibilitatea existenței unor grupuri de persoane cu preocupări în sfera criminalității organizate, respectiv a traficului de persoane în apropierea trecerii frontierei din nord-vestul României cu Ucraina, se creează echipe de intervenție permanente formate din experți care să vină în întâmpinarea nevoilor persoanelor strămutate de cetățenie ucraineană în cazul în care situația o impune. Deoarece prevenția este scopul principal, se vor susține seminare în diverse localități din punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul României pe teme specifice traficului de persoane.

Un demers eficient în lupta împotriva traficului de persoane are în vedere desfășurarea activităților de informare/conștientizare a beneficiarilor în special a segmentelor vulnerabile (femei/tineri) asupra fenomenului infracțional și a riscurilor asociate. Astfel, un indicator pentru reducerea traficului îl constituie implicarea activă și „educarea” persoanelor strămutate de cetățenie ucraineană asupra drepturilor, promovarea migrației sigure, a locurilor de muncă legale, a serviciilor de protecție/asistență care pot fi accesate.

Inițiativa bilaterală se desfășoară pe o perioadă determinată, urmând să se finalizeze în luna februarie 2023. În această perioadă avem posibilitatea să oferim persoanelor strămutate de cetățenie ucraineană, posibile victime sau victime ale traficului de persoane, redirecționare către ajutor medical, consiliere psihologică, anchete sociale, consiliere juridică precum și alte informații sau orice alt sprijin necesar acestora.

Dorim să specificăm faptul că serviciile oferite în cadrul inițiativei bilaterale “Protect, Support, Empower Human Trafficking Victims in Romania – PSEV” vor veni în completare și nu se vor dubla cu activitățile desfășurate de instituțiile abilitate prevăzute de legislația în vigoare.

Vă aducem la cunoștință faptul că, în cadrul inițiativei bilaterale, funcționează un număr de urgență, tip call center (0219998) la care persoanele strămutate de cetățenie ucraineană aflate în pericol pot să sune și să solicite ajutor, operatorii care preiau apelurile fiind vorbitori de limbă ucraineană și limba română.

Inițiativă bilaterală finanțată de Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021
Operator de program: Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS)
Promotor : Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC
Persoană de contact: Marcel Puiu
Telefon: 0740042413
Email: preveniretrafic@assoc.ro

COMUNICAT DE PRESĂ – link pentru descărcare