Cu MândrIE maramureșeană, colegii din Restaurantul Social ASSOC au gătit împreună cu Nicolai Tand

By iunie 25, 2019Știri și evenimente

Doar regrete ar trebui să aibă cei care au absentat duminică, 23 iunie, din ograda bunicii deschisă la Muzeul Satului Baia Mare pentru toți iubitorii de tradiții și de Maramureș. Chef Nicolai Tand a gătit pentru participanții la evenimentul “MândriIE maramureșeană”, iar ajutoare i-au fost colegi din Restaurantul Social ASSOC, precum și alți prieteni vechi și noi ai maestrului culinar.

Colegii Kirchmaier Edita, Andreea Bușică și Cosmin Crișan au gătit alături de Tand Nicolai. Ajutoare au venit și de la Anne Marie Hordau, sufletul evenimentului, și Emil Mariș, un priceput într-ale bucătăriei. Pregătirile pentru ospățul din ogradă au început cu o zi înainte în Hala Catering ASSOC, unde totul a trebuit să de deruleze rapid, penru că nu este ușor să gătești pentru zeci de oameni. A fost mult de muncă, dar când se lucrează cu plăcere parcă totul este mai ușor. S-a glumit, s-au mai spus secrete culinare, s-a făcut schimburi de ponturi și, firesc, s-a gustat din bucatele pregătite pentru cea de-a cincea ediție a MândrIEi.

Pentru echipa Restaurantului Social & Catering ASSOC a fost o nouă probă de foc, și la propriu, și la figurat, dar pe care fiecare a acceptat-o cu drag de a găti împreună cu un chef Nicolai Tand, dar și de a reinterpreta într-o manieră nouă rețete tradiționale, cum făceau bunicile de la țară.

Preparatele au fost servite în după-amiaza de duminică în cadrul secțiunii “Gusturi de MândriIE maramureșeană”, unde pofticioșii s-au strâns din timp ca să ocupe un loc cât mai aproape de masă. Prezentarea a fost făcută chiar de Nicolai Tand, care a recunoscut că duminica petrecută în Muzeul Satului i-a mers direct la suflet. “Am făcut mâncare românească, îmbrăcat în cămeșă tradițională și înconjurat de mulți oameni faini”, a anunțat acesta.

Proiectul “MândriIE maramureșeană” vizează conştientizarea și informarea participanților și a comunității cu privire la multitudinea de motive pentru care trebuie să fim mândri de identitatea noastră, a moroșenilor, precum și desfășurarea unor activități de promovare a Maramureșului la nivel național și internațional, prin mijloacele accesibile. ASSOC a fost partener al evenimentului.