Decembrie este luna sărbătorilor, a colindelor, a scrisorilor pentru Moș Crăciun și armoniei, chiar și în familiile mai puțin avantajate. Așa a fost și pentru copiii din Remetea Chioarului, unde specialiștii din ASSOC s-au mobilizat ca să aducă spiritul Crăciunului și în casele unde foșnetul hârtiei de cadouri nu s-a auzit niciodată, iar cea mai mare bucurie este simțită odată cu mirosul lemnului de brad ars în sobă.

Pentru ca niciun copil să nu se simtă exclus din atmosfera sărbătorilor, membrii echipei proiectului “Școala Comunităţii Remetea Chioarului” (ID 108161) au pregătit activități. Micii și marii școlari s-au bucurat cu același entuziasm să ȋmpodobească brăduțul clasei, să creeze decorațiuni care mai de care mai frumoase, să dăruiască și să primească cadouri și să colinde.
Experții au folosit șansa de a promova tradițiile și obiceiurile locului, au implicat preșcolarii și școlarii ȋn serbări și evenimente interculturale, au vizionat numeroase materiale cu tematică specifică și au prezentat obiceiuri de Crăciun din țară și din lume. Activitățile au ȋncercat să sedimenteze ȋn sufletele copiilor valorile unui Crăciun autentic, dominat de valori creștine și umane, nu doar de comercial și consumerism.

Toate aceste activități au fost momente de comunicare şi comuniune între copiiii care învaţă la scolile şi gradiniţele din comuna Remtea Chioarului. Pe lângă faptul ca această perioadă a anului are un farmec aparte, sufletele copiilor vibrează ȋntr-un fel unic atunci când se bucură cu inocență de darurile Crăciunului. Iar legăturile și socializarea dintre ei se petrece ȋntr-un mod autentic ȋn cadrul acestor activități.

În decembrie, n-au fost uitați vârstnicii de la centrul de îngrijire din Coruia, colindați de un grup de preşcolari de la grădinița din Remetea Chioarului, la fel cum n-au fost uitați nici micuții proveniți din familii sărmane, la care au ajuns voluntarii campaniei umanitare “Încalță un copil”. De asemenea, psihologul și asistenții sociali au oferit, ȋn continuare, sprijin psiho-emoțional copiilor, au consiliat copii cu părinți plecați ȋn străinătate, au oferit ședințe de mentorat și educație parentală.

Activităţile din cadrul proiectului vor continua până în martie 2023. Acestea au ȋnceput din 2018, când ASSOC a lansat un proiect destinat sprijinirii comunității defavorizate din Remetea Chioarului, care, prin măsuri sociale, să poată asigura un viitor mai senin copiilor.