Mama Toia, gustul de acasă transformat într-o afacere care face bine la Teaca, în județul Bistrița-Năsăud

Gustul mâncării pregătite de mamele noastre ne urmărește pe tot parcursul vieții. La Teaca, o antreprenoare socială s-a gândit să ofere acele amintiri care țin de gustul și mirosul mâncării pregătite în casă oamenilor care trec pragul Mamei Toia.

În spatele acestei întreprinderi sociale se află Daniela Elena Runcan, iar numele ales de aceasta este o parte importantă din povestea întreprinderii sociale pe care a creat-o. Mama Toia este chiar mama ei, cea care i-a inspirat ideea unei afaceri construite în jurul hranei pregătite cu grijă, al ospitalității și al preocupării ca masa să fie întotdeauna plină pentru copii.

Din această imagine de familie s-a născut, la Teaca, în județul Bistrița-Năsăud, o întreprindere socială specializată în servicii de catering, care încearcă să ducă mai departe nu doar gustul mâncării făcute în casă, ci și sentimentul de grijă care o însoțește.

Mama Toia oferă meniuri pentru diferite tipuri de evenimente, de la întâlniri de familie la evenimente corporate, precum și preparate adaptate cerințelor clienților. Bucătăria tradițională rămâne unul dintre punctele de reper, însă oferta este flexibilă și poate răspunde unor solicitări diverse.

Dincolo de partea comercială, întreprinderea are și o misiune care ține de esența economiei sociale, iar acesta privește comunitatea în ansamblu.

O formă concretă de ajutor a constat în crearea unui loc de muncă pentru o femeie pasionată de gătit. Pentru ea, Mama Toia a însemnat șansa de a transforma o pasiune într-o ocupație și de a-și găsi un loc de muncă în zonă. De asemenea, misiunea socială a Mamei Toia merge mai departe prin distribuirea de meniuri calde către persoane vulnerabile. Astfel, o parte din mâncarea pregătită aici ajunge la oameni vulnerabili din localitate.

Mama Toia este una dintre întreprinderile sociale înființate în cadrul proiectului „Economia Socială pentru Dezvoltare Rurală Durabilă”. Pentru Iolanda Secheli, managerul proiectului, fiecare dintre aceste firme are o semnificație aparte. Le privește ca pe niște „pui” pe care își dorește să îi vadă crescând frumos, devenind afaceri stabile, responsabile și capabile să își păstreze misiunea socială pe termen lung.

Este, de altfel, una dintre provocările importante ale economiei sociale, pentru ca întreprinderile create să devină afaceri care funcționează e nevoie de mult timp și implicare, mai ales că sunt multe provocări cărora antreprenorii sociali, dar și echipa de proiect trebuie să le facă față. Mama Toia este însă un exemplu, iar rezultatele de până acum arată că se poate.

Proiectul „Economia Socială pentru Dezvoltare Rurală Durabilă” (ID 312143) este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.