Programul de sprijin dedicat ucrainenilor care locuiesc în România a fost schimbat de autoritățile române. Normele în vigoare obligă famiile refugiate din Ucraina aflate pe teritoriul României să îndeplinească mai multe condiții ca să primească suport financiar din partea statului.

Programul de suport pentru cazare, masă și integrare este acordat în baza unor documente pe care cetățenii ucraineni beneficiari ai protecției temporare trebuie să le depună la serviciile de asistență socială din localitățile în care stau. De exemplu, în Baia Mare aceștia trebuie să se adreseze Direcției de Asistență Socială (DAS).

Astfel, pentru a primi ajutor financiar pe luna în curs adulții trebuie să probeze fie că sunt înregistrați legal ca salariați cu contract de muncă, fie urmează o facultate acreditată, sunt persoane cu dizabilități, au peste 65 de ani ori au în îngrijire un copil de până la 3 ani. Pentru copiii minori sunt necesare adeverințe care să probeze că frecventează cursuri formale sau activități educaționale în cadrul ONG-urilor ori că sunt înscriși în sistemul public de învățământ.

Asociația ASSOC figurează în evidențele Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Maramureș ca ONG furnizor de servicii educaționale pentru copii ucraineni. Cursurile organizate în cadrul organizației sunt diverse, de la cele de română și engleză, până la cele cu tematică artistică.

Primele adeverințe au fost eliberate deja, iar pentru cele necesare în lunile următoare refugiații din Ucraina trebuie să se adreseze echipei Light Blue Dot din Centrul Dialog – strada Vasile Alecsandri 89, lângă Hotel Europa Baia Mare, care acordă servicii divese de asistență umanitară persoanelor refugiate din Ucraina.

DAS Baia Mare, pentru fluidizarea activității, înregistrează cererile pentru ajutorul social în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni în aceeași clădire în care funcționează Centrul Dialog.

Centrul DIALOG, deschis de ASSOC în parteneriat cu administrația municipală, și-a extins serviciile cu activitățile oferite de echipa LIGHT BLUE DOT Baia Mare aflată sub patronajul UNICEF și care desfășoară cursuri pentru copiii refugiaților din Ucraina, dar și pentru cei proveniți din familiile vulnerabile din municipiu.

Există și un număr de telefon disponibil prin WhatsApp, Viber și Telegram de unde se pot obține informații suplimentare: 0766 798 911.