Servicii de îngrijire vârstnici la domiciliu disponibile din octombrie la Târgu Lăpuș, Coroieni și Târgu Lăpuș

Patru comunități din Maramureș intră, în această perioadă, într-o nouă etapă de dezvoltare a serviciilor pentru persoanele vârstnice. Începând din luna octombrie, servicii de îngrijire la domiciliu vor fi disponibile în Târgu Lăpuș, Coroieni și Cicârlău, iar în curând și în Boiu Mare, prin proiecte în care ASSOC lucrează alături de administrațiile locale.

Pentru mulți vârstnici, sprijinul primit la domiciliu înseamnă ajutor pentru activitățile de zi cu zi, dar și posibilitatea de a rămâne acasă, păstrând legătura cu vecinii și restul comunității.

Coordonatorii serviciilor de îngrijire vârstnici la domiciliu oferite de ASSOC sunt colegii noștri Adina Big, Alexandra Coza și Adrian Morar, toți asistenți sociali cu experiență.

Adina Big
„Îngrijirea la domiciliu înseamnă, în primul rând, ca persoana vârstnică să poată rămâne cât mai mult timp în mediul ei familiar, în propria casă și în propria comunitate. Sprijinul este adaptat fiecărui beneficiar, în funcție de nevoile identificate, astfel încât să contribuim la păstrarea autonomiei și la o viață cât mai sigură și demnă.”

Serviciile pot include sprijin pentru activitățile cotidiene, de la prepararea sau asigurarea hranei, cumpărături, menaj, sprijin pentru mobilitate și deplasare, însoțire, companie și activități de petrecere a timpului liber, până la intervenții care urmăresc menținerea capacității funcționale și prevenirea agravării situațiilor de vulnerabilitate.

Alexandra Coza
„Dincolo de ajutorul practic, aceste servicii au și o componentă umană foarte importantă. Pentru un vârstnic care locuiește singur, faptul că cineva îi trece pragul, îl ascultă, îl ajută și observă când apare o problemă poate avea un impact enorm asupra calității vieții sale. Tocmai de aceea am gândit și programe recreative pentru ei, iar în următorii trei ani ne vom concentra să organizăm întâlniri utile pentru vârstnici, cum ar fi discuții cu terapeuți cunoscuți de la care aceștia să plece cu informații folositoare.”

Prin serviciile dezvoltate la nivel local, ASSOC și-a propus să reducă izolarea socială, să sprijine familiile și să prevină situațiile în care lipsa unui ajutor minim conduce la pierderea prematură a autonomiei sau la instituționalizare.

Adrian Morar
„Un alt lucru important este ca oamenii să știe că aceste servicii există și să ceară informații din timp. Persoanele vârstnice și familiile lor se pot adresa echipelor proiectelor și autorităților locale partenere pentru a afla condițiile de acces, etapele de evaluare și tipul de sprijin de care pot beneficia.”

În perioada următoare, echipele noastre vor comunica în fiecare localitate informații concrete privind înscrierea, evaluarea nevoilor și accesarea serviciilor.

Pentru ASSOC, dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu înseamnă extinderea unei rețele de sprijin social și o șansă acordată vârstnicilor pentru ca aceștia să poată continua să trăiască acolo unde le sunt amintirile, vecinii și reperele de-o viață.