„Short term joint training” în cadrul proiectului Erasmus MPATH

By septembrie 17, 2016 Știri și evenimente

În perioada 5 – 9 septembrie 2016 a avut loc, în cadrul proiectului Erasmus MPATH în care ASSOC este partener, primul ”short term joint training”.

Acest training, care a adus împreună echipele organizațiilor partenere din Portugalia, Cipru, Ungaria și România a avut ca scop crearea unui cadru comun de lucru pentru activitățile și rezultatele proiectului, prin prezentări tehnice, sarcini de lucru în grup, seminarii ale organizațiilor portugheze centrate pe prezentarea și transferul diferitelor modele de mentorat.

Proiectul MPATH își propune crearea unui model de mentorat care să ajute șomerii de lungă durată și persoanele cu abilități reduse privind angajarea șă obțină și să mențină un loc de muncă.
Recenzia studiilor privind măsurile de plasare și menținere pe piața muncii, desfășurată în cadrul proiecului cu sprijinul Institutului Universitar din Lisabona (ISCTE IUL) arată că în Europa sunt funcționale 4 măsuri active pentru angajarea șomerilor pe piața muncii: formare profesională, asistare pentru găsirea unui loc de muncă, subvenții pentru salarii, angajarea subvenționată în sectorul public. Dintre acestea, asistarea pentru găsirea unui loc de muncă, care include și mentoratul, este măsura cu cele mai pozitive rezultate. În continuare, în cadrul proiectului vor fi definite modelul de mentorat cel mai potrivit pentru acest grup țintă și va fi elaborate un program pentru formarea mentorilor și coordonatorilor de mentori.

Mulțumim partenerilor: APROXIMAR – Cooperativa de Desenvolvimento Social (Portugalia), Instituto Universitário de Lisboa (ISCTE-IUL) (Portugalia), Asociatia Centrul de Cercetare si Formare a Universitatii de Nord Baia Mare (România), Eurosuccess Consulting (EUROSC) (Cipru), Bagazs Public Benefit Association (BAGázs) (Ungaria).