Accesul la educație, formare și ocupare nu ar trebui să depindă de gen, etnie, situație socială sau parcurs educational, iar proiectul „Tinerii contează” se concentrează tocmai pe aceste nevoi reale și pe promovarea participării nediscriminatorii la activitățile organizate de ASSOC.
Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 30 de ani, aflați în căutarea unui loc de muncă, precum și tinerilor NEETs, respectiv celor care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la programe de formare profesională.
Una dintre oportunitățile disponibile în cadrul proiectului este programul de formare profesională pentru ocupația de „Lucrător comercial”.
Cursul este destinat tinerilor care doresc să dobândească o calificare și să își dezvolte competențele necesare pentru activitățile specifice domeniului comerțului. Participanții vor avea posibilitatea de a acumula atât cunoștințe teoretice, cât și competențe practice care le pot crește șansele de integrare pe piața muncii.
Pentru fiecare participant, sprijinul este gândit astfel încât să răspundă cât mai bine competențelor, aspirațiilor și situației individuale. Femeile și bărbații sunt încurajați în egală măsură să participe la programele de formare și la activitățile de ocupare, iar proiectul urmărește reducerea stereotipurilor și a barierelor care pot limita accesul la o calificare sau la un loc de muncă.
Dintre cei 280 de tineri incluși în proiect, 45 sunt tineri aparținând minorității rome, iar 112 sunt tineri NEETs, care vor beneficia de măsuri personalizate de sprijin.
Se estimează că 227 de participanți vor dobândi o calificare la finalizarea programelor de formare, iar 87 de persoane vor avea un loc de muncă sau vor desfășura o activitate independentă la încetarea calității de participant. Dintre acestea, 9 persoane vor proveni din rândul participanților de etnie romă.
Dacă ai între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, ești în căutarea unui loc de muncă și îți dorești să obții o calificare, să îți dezvolți competențele și să faci un pas spre angajare, proiectul „Tinerii contează” îți poate oferi această oportunitate. Trimite un mail la implementare@assoc.ro, iar echipa de proiect te va contacta pentru detalii.
Proiectul „Tinerii contează” este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
