În luna august beneficiarii proiectului „Furnizarea de servicii sociale integrate în comunitateau fost implicați în activități în aer liber care stimulează mișcarea și implementează deprinderi pentru un mod  de viață sănătos. Activitățile s-au desfășurat în aer liber unde aceștia au fost încântați de orice mișcare nouă pe care au reușit să o învețe. 

Prin intermediul acestor activități, persoanele dizabilități au descoperit că își pot depăși limitele, iar timpul petrecut împreună le-a arătat faptul că este posibil să realizezi uneori chiar și ceea ce la început nu pare realizabil. Atunci când determinarea și dorința se întâlnesc poți realiza tot ceea ce dorești.  

Indiferent de activitatea desfășurată, acestea au contribuit la identificarea pasiunilor beneficiarilor şi la dezvoltarea lor cu ajutorul şi implicarea colegilor din echipa de proiect. Astfel s-a mai făcut un pas spre tranziția pentru independență și dezvoltarea abilităților de autoîngrijire dar și a deprinderilor de viață independentă.   

#proiect #ID130443