Asistenți sociali chemați la o masă rotundă pentru îmbunătățirea legilor din domeniu

By decembrie 20, 2018Știri și evenimente

Legi din domeniul asistenței sociale vor fi puse în dezbatere la o masă rotundă organizată de ASSOC în cadrul proiectului “Inițiative în politici publice alternative pentru servicii sociale de impact”.

La întâlnirea de lucru, programată pentru joi, 17 ianuarie 2019, ora 10.00, sunt chemați asistenți sociali, practicieni care în baza experienței acumulate au capacitatea să facă propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu.

Este prima masă rotundă dintr-o serie de cinci pe care ASSOC le va organiza până în luna mai 2019, scopul lor fiind de a capacita reprezentanți din autoritățile și instituțiile publice, personal de conducere și de execuție cu expertiză, care activează în instituții publice din domeniul social. Pe parcursul acestor întâlniri, participanții vor dezbate și vor propune modificări pe acte normative de interes. Pe listă se regăsesc legea auditului social, statutul auditorului social, strategii în domeniul asistenței comunitare, finanțarea serviciilor sociale la nivel de comunitate (administrație locală) pentru dezvoltarea de servicii comunitare, dezvoltarea și utilizarea unui set de instrumente standard de planificare și furnizare a serviciilor sociale destinate la nivel local, în vederea creșterii calității serviciilor publice, asigurarea de servicii de sprijin furnizate în comunitate, atât în mediul urban cât și în mediul rural, diversificate, accesibile. Pe parcursul anului, rezultatul discuțiilor de la mesele rotunde vor fi prezentate în cadrul unor dezbateri și prezentări publice.

ASSOC, în parteneriat cu ASSOC, filiala Vâlcea și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, derulează proiectul prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, apel: POCA/111/1/1/ Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standard comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP, în perioada 20 august 2018 – 19 decembrie 2019.

Valoarea contractului de finanțare este de 998.290,77 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă: 995.025,25 lei (valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE: 824.427,28 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 130.597,97 lei), iar cofinanțarea beneficiarului în valoare de 43.265,52 lei.