Comunicat de presa

By septembrie 9, 2013Comunicate de presă

În perioada 11-13 septembrie 2013, va avea loc Întâlnirea de lucru privind modificări legislative, politici, strategii pentru persoane cu dizabilități, organizată de către ASSOC în cadrul proiectului cu titlul “Servicii sociale integrate şi formare vocaţională pentru persoane cu dizabilităţi”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2. ”Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”. Întâlnirea de lucru se va desfăşura în incinta Complexului Turistic Şuior, Baia Sprie și vor participa, alături de reprezentanţi ai partenerilor proiectului şi persoane cu dizabilităţi, persoane oficiale, reprezentanţi DGASPC-uri, reprezentanţi ONG-uri, experţi independenţi.

Prima zi a întâlnirii, 11 septembrie 2013, debutează la orele 10.00 cu ateliere de lucru pe temele: Evaluare şi integrare vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi, Reflecţii privind aspecte practice şi perspective privind cadrul legislative și Noțiuni de implementare a convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități urmat, în cursul după-amiezii de prezentarea concluziilor în plen.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în 12 septembrie 2013, la orele 09.00, în cadrul căreia vor lua cuvântul: Consilier al Primului-Ministru, domnul Corneliu Vişoianu, Secretar de Stat MMFPSPV, domnul Codrin Scutaru, Preşedinte Casa Naţională de Pensii, doamna Ileana Ciutan, Vicepreşedinte Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, doamna Ioana Pop Cazacu, Preşedinte Consiliul Judeţean Maramureş, domnul Zamfir Ciceu, Primarul Municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheş. Alocuţiuni din partea reprezentanţilor instituţiilor participante vor fi rostite de către Florian Sălăjeanu, preşedinte ASSOC şi Dirk VISSER, expert implementare/consilier, Adapt Ability, Olanda. După-amiaza este rezervată concluziilor privind oportunităţi de completare a cadrului legislativ existent.

În ultima zi a întâlnirii, 13 septembrie 2013, începând cu orele 09.30, se propun modificări legislative, direcţii de acţiune privind politici şi strategii pentru următorii ani privind persoanele cu dizabilităţi.
Proiectul “Servicii sociale integrate şi formare vocaţională pentru persoane cu dizabilităţi” este implementat de către Asociaţia Profesională Neguvernamentală ASSOC în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Adapt Ability din Olanda şi Asociaţia Phoenix-Speranţa din Mediaş.

Preşedinte ASSOC,
Florian Valeriu SĂLĂJEANU

E-mail: florian.salajeanu@gmail.com

AGENDA ÎNTÂLNIRII

Complex Turistic Şuior 10 – 13 Septembrie 2013

Ziua 1 – 11 Septembrie 2013

9:30-10:00

Primirea participanţilor

10.00-10.30

Alocuțiune din partea d-nei Ministru Mariana Câmpeanu prezentată de dl. George Păun – consilier al ministrului

Alocuțiunea d-nei Daniela Juravlea – director general al Direcției Generale pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități

10:30 – 12:30

Atelier de lucru pe următoarele teme:

  • Reflecţii privind aspecte practice şi perspective privind cadrul legislativ
  • Evaluare complexă şi integrare vocaţională a persoanelor cu dizabilităţi
  • Noțiuni de implementare a Convenției în cadrul instituțional român

Moderatori: Cristian Roşu, Monica Stanciu, Matei Ghigiu

Raportori: Alexandra Şchiopu, Celina Vezentan, Radu Scripa, Simona Sălăjeanu, Raluca Cetăţean, Carmen Moraru

12:30 – 15:00

Pauză de prânz

15:00 – 17:30

Activitate în ateliere de lucru

Moderatori: Cristian Roşu, Monica Stanciu, Matei Ghigiu

Ziua 2 – 12 Septembrie 2013

9:00 – 10:00

Cuvânt de deschidere

  • Consilier al Primului-Ministru, domnul Corneliu Vişoianu
  • Secretar de Stat MMFPSPV, domnul Codrin Scutaru
  • Preşedinte Casa Naţională de Pensii, doamna Ileana Ciutan
  • Vicepreşedinte Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, doamna Ioana Pop Cazacu
  • Preşedinte Consiliul Judeţean Maramureş, domnul Zamfir Ciceu
  • Primarul Municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheş
  • Consilier al d-nei Ministru Mariana Câmpeanu, domnul George Păun

10:00 – 10:20

Pauză de cafea

10:20 – 12:30

Activitate in plan

  • Bune practici europene Dick Visser, Adapt Ability Olanda
  • Dezbateri, analize, sinteze din partea reprezentanţilor instituţiilor participante

12:30 – 15:00

Pauză de prânz

15:00 – 18:00

Dezbatere şi concluzii privind obiective de realizare a strategiei naționale privind persoanele cu dizabilități

Moderatori: Bogdan Simion, Cristian Roşu

Raportor: Carmen Moraru

19:00

Cina festivă

Ziua 3 – 13 Septembrie 2013

9:30 – 12:30

Propuneri de modificări legislative, direcţii de acţiune privind politici şi strategii pentru următorii ani privind persoanele cu dizabilităţi

12:30 – 16:00

Prânz în cadrul Restaurantului Social si prezentarea modelelor de buna practică în economia socială dezvoltate de ASSOC

16:00

Deplasarea participanţilor spre aeroportul Satu Mare (sosire in Bucuresti Otopeni ora 19.00)

Notă: Asiguram toate cheltuielile de transport ( avion/tren/auto) si cheltuielile de cazare si masa.