Singură pe bicicletă, din Franța până în Baia Mare. Bienvenue, Madhi!

Peste 2.000 de kilometri parcurși pe două roți și o primire în aplauze, așa a ajuns Madhi “acasă”, la ASSOC. A plecat singură din Franța, cu tot bagajul pe bicicletă și cu dorința de a descoperi lumea în ritmul ei. Astăzi, după două luni, Marie-Heidi Ezingeard, o tânără de 23 de ani căreia îi place să i se spună Madhi, a ajuns la Baia Mare.

La ASSOC, drumul ei a fost întâmpinat cu aplauze, urale și emoție. Aici îi va fi casa pentru următoarele șase luni, în care va face voluntariat prin Corpul European de Solidaritate, alături de tineri din Grecia, Ungaria, Ucraina și România.

Vremea rece de noiembrie nu a făcut finalul călătoriei mai ușor, dar, la destinație, Madhi a avut parte de o primire caldă. Colegii de la ASSOC au întâmpinat-o în aplauze și urale, bucuroși să o cunoască pe tânăra pentru care aventura voluntariatului începuse cu mult înainte de sosirea la Baia Mare.

Întâmpinarea a fost făcută chiar de prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, președinte al ASSOC, care le-a avut alături pee vicepreședinta organizației, Bianca Pricop Sălăgeanu, și Andreea Săsăran, coordonatoarea departamentului Voluntari.

Emoționată, abia coborâtă din șa, Madhi a început să povestească. Două luni de drum nu încap în câteva minute, dar din primele ei cuvinte s-au adunat deja fragmentele unei experiențe pe care va avea timp să o împărtășească cât va fi în ASSOC.

Distanța lungă, vremea uneori potrivnică, traficul care a pus-o la încercare, dar și întâlnirile care i-au făcut călătoria mai ușoară fac parte din aventura ei pe două roți, pe care și-a asumat-o în momentul în care a ales să se alăture echipei ASSOC. A mers „cu flow-ul”, după cum chiar ea a spus și a ajuns cu bine.

A povestit că deja îi place în România, dar și că la Cehu Silvaniei, o familie de romi i-a oferit un pat cald în care să se odihnească și o cafea aromata de care avea nevoie înaintea ultimei etape spre Baia Mare. E un gest de ospitalitate despre care Madhi a ținut să povestească la sosire și care își găsește locul firesc între amintirile aduse din această călătorie.

Alături i-a fost, pe tot traseul, Pimprenelle, bicicleta botezată cu drag, pe care și-a așezat întregul bagaj. Printre lucrurile aduse tocmai din Franța se află și o muzicuță, la care învață să cânte.

Madhi este absolventă a unui program de master în Inginerie Civilă și Urbană la INSA Lyon. A studiat și a locuit în Suedia și Finlanda, experiențe care i-au alimentat curiozitatea pentru alte culturi și feluri de a trăi. A făcut voluntariat la evenimente culturale, a lucrat cu publicul și a predat dans începătorilor. Iubește drumețiile, campingul și viața în aer liber, dar și bucuria de a găti pentru ceilalți, de a pregăti un desert și de a împărți o masă făcută acasă.

În următoarea jumătate de an, toate acestea vor deveni parte din viața echipei de voluntari ASSOC. O așteaptă colegi, activități în comunitate și întâlniri cu oameni alături de care va învăța și va putea contribui, la rândul ei.

După stagiu, Madhi își dorește să pornească mai departe cu Pimprenelle și cu gândul la un tur al lumii pe bicicletă. Dar, deocamdată, bicicleta se oprește la Baia Mare, iar după două luni în care și-a purtat casa în bagaje, Madhi are un loc în care să le desfacă și oameni care se bucură că a ajuns.

Bine ai venit la ASSOC, Madhi!