Zeci de suflete s-au mobilizat pentru micuța Sarah

By aprilie 22, 2019Știri și evenimente

Zeci de suflete s-au mobilizat pentru micuța Sarah, o fetiță drăguță de 3 ani și jumătate, diagnosticată cu amiotrofie spinală tip 1, o boală degenerativă care îi atrofiază mușchii, inclusiv cei respiratori și de deglutiție. Evenimentul caritabil organizat în beneficiul copilei de către Instituția Prefectului Maramureș, ASSOC și ISJ Maramureș a fost susținut de numeroase instituții publice și companii private, dar mai ales de părinți care știu cât de importantă este sănătatea copiilor.

A fost ocazia unei noi fapte bune și cu folos. Doar la evenimentul „Suflet langa Suflet – Sansa la viata pentru Sarah”, desfășurat vineri, 19 aprilie, la Teatrul Municipal Baia Mare, s-au donat 15.480 de lei, 100 de euro, 20 de lire și 1 voucher de 50 lei, bani care îi vor fi de ajutor familiei pentru continuarea tratamentului medical.

ASSOC mulțumește și pe această cale tuturor celor care au fost prezenți trup și suflet la evenimentul dedicat Sarahei, care au făcut posibilă campania și rezultatele ei. Pentru ca Sarah să aibă o șansă au contribuit reprezentanți ai structurilor MAI, ai unităților școlare din Baia Mare și altor instituții. Campania umanitară a mai fost susținută, în calitate de sponsori, și de Fragus, Giropa, DruRelax, Casa Moroșenească, Ceconii, Ayo Gym, Seven Studio, Cristal, Cristian Balaj, iar pe scenă au urcat prichindei de la școli și grădinițe de stat și private, membrii corului MAI, invitat special fiind Petrică Mureșan.

„Sper să îi mearg bine micuței Sarah. Noi ne bucurăm de fiecare dată când putem să ajutăm. Așa ne îndeplinim obiectivul nostru ca și organizație neguvernamentală, dar, de fapt, rolul nostru: de oameni pe Pământ”, a spus Bianca Pricop Sălăgeanu, vicepreședinte ASSOC, prezentă la eveniment.

Până acum, familia a reușit, prin eforturi proprii, să îi asigure copilei singurul tratament pentru aceasta boală, numit Spinraza. Acesta a constat în injectii periodice, administrate la diferite intervale de timp, și care urmează să fie permanentizate toată viața. Tratamentul stopează boala și ajută la recuperarea funcțiilor motorii. Familia speră să o vadă pe fetiță într-un scaun cu rotile, pentru că acesta ar fi cel mai bun semn în viața ei.

Campania umanitară pentru Sarah va fi continuată de Rotaract T.E.A.M. Baia Mare, printr-un proiect care îşi propune să aducă în atenția publicului situația copiilor și a tinerilor care suferă de amiotrofie spinală.

4 bicicliști vor străbate, în perioada 28 Mai – 1 Iunie 2019, 1000 km într-un Tur al Transilvaniei, iar fondurile strânse se vor îndrepta tot spre Cenan Sarah. Prin „Tură pentru viață 2019”, organizatorii își propun să strângă câte 1 euro/km de participant și să-i poată pune la dispoziție micuței consumabile pentru un an de zile, cât și sisteme ortopedice (verticalizator și scaun ortopedic).