Bucuria copiilor din Cheud i-a molipsit pe toți cei prezenți la festivalul interetnic “Calea Destinului”, organizat de ASSOC în localitatea sălăjeană Cheud, în 19 și 20 septembrie 2019.

În cele două zile ale evenimentului desfășurat prin proiectul „Traisarel Demno Anda Cheud” a fost multă poftă de viață și de bucurie atât printre cei mici, cât și printre adulți. Fiecare a putut găsi ceva interesant de văzut și făcut în timpul festivalului “Calea Destinului”, dedicat comunității din Năpradea, localitatea care de doi ani încoace este ca a doua casă pentru ei.

Cei mai fericiți au fost copiii, pentru care s-au pregătit programe speciale, însă și adulții au avut parte de distracție. Clovnul Fratellino i-a amuzat, deopotrivă, și pe cei mici și pe cei mari, cu toții participând la spectacolul baloanelor de săpun și la spuma party de după momentele de animație și jonglerie.

Actorii Teatrului de Păpuși Baia Mare, prezenți în premieră la Cheud, i-au ținut cu sufletul la gură cu povestea Albei ca Zăpada și doar venirea serii și a orei de culcare i-au împrăștiat spre case pe cei prezenți la festival. Până atunci însă, adulții au asistat la spectacolul susținut de interpreții Lorena Șut și Mircea Mureșan și grupurile de dansuri populare și romani de la Satulung.

În ambele zile ale festivalului, au fost create momente speciale dedicate comunității. În prima zi a fost proiectat filmul “Cheud, Poveștile zurgălăilor”, o producție cinematografică unică și care redă o ocupație străveche în zonă: accea a fabricării clopoțeilor. Unul dintre eroii filmului, Călin Ghenel Rezmiveș, chiar și-a câștigat faimă națională după ce fimul s-a distribuit online.

“Într-o zi, a venit la mine la poartă un domn spunând că îl caută pe meșterul care face zurgălăi. Mi-a povestit că a văzut povestea clopoțeilor turnați din tablă și că i-a plăcut foarte mult, așa că a venit până la Cheud să vadă atelierul, dar să și cumpere. Nu mi-a venit să cred când mi-a spus că mă caută după ce m-a văzut în film”, a spus Călin Ghenel Rezmiveș.

Meșterul fierar a fost suținut de ASSOC, prin proiectul „Traisarel Demno Anda Cheud”, să își deschidă o mică afacere și să continue o ocupație tradițională în zonă. Nu doar el a fost beneficiarul programului de antreprenoriat, și alți romi din Cheud fiind ajutați să devină propiii lor șefi. De altfel pe traseul Căii Destinului – urmată de participanții la festival în a doua zi a festivalului, antreprenorii celor 10 firme înființate prin proiect și-au prezentat afacerile, dar și pe ei. Cei prezenți au putut să afle despre pasiunile antreprenorilor romi, despre cât de greu este să obții din tablă un sunet plăcut de zurgălăi, cum se slefuiește o piatră prețioasă ca să iasă la lumină irizațiile ei ori cum e să stai zi și noapte într-un atelier de fierărie. Au fost povești de viață care au completat într-un mod aparte festivalul interethnic de la Cheud, organizat pentru al doilea an la rând în comunitate.

Antreprenorii susinuți de ASSOC ca să-și deschidă mici afaceri sunt în număr de 10: Ciupei Doru – PRODPIELE DORA COM SRL, Cozma Gheorghe – FEROART NUT SRL, Hetes Bogdan – AMETIST CRISTALE RAISA SRL, Resmives Marin – NOUL IERUSALIM SRL, Rezmives Augustin Marius – AMETIST LEONARDO, Rezmives Calin- Ghenel – VALEA FLORILOR ELENA SRL, Rezmives Ioan – ASI RAHELA SRL, Rezmives Olimpiu David – CHIMIRE OLIMPIU SRL, Rezmives Sergiu Teofil – IZABEL SUVENIR SRL, Șerban Voicu – AUTOVOICUVULC SRL.

Membrii echipei proiectului “Traisarel demno anda Cheud – Servicii integrate pentru o viață demnă” și-au propus ca oamenii din Cheud să trăiască în bună pace, iar romii din comunitate să își redobândească stima de sine și încrederea în forțele proprii. Prin proiectul derulat în localitate, echipa proiectului desfășoară, de doi ani încoace, acțiuni care au ca rezultat schimbarea în bine a comunității sălăjene, iar rezultatele au început să se vadă.