Oamenii harnici sfințesc locul, iar cu muncă susținută aceștia pot aduce speranță chiar și acolo unde nu se întrevede. Sunt multe exemple care demonstrează că o mână de oameni poate transforma un loc fără perspectivă într-unul al bunăstării.

Echipa proiectului “Servicii integrate în Comuna Ileanda” (POCU/827/5/2/139980) are la dispoziție mai bine de doi ani ca să arate că localitatea de pe Valea Someșului din județul Sălaj poate avea un viitor mai bun, iar pentru reușită se bazează pe implicarea întregii comunități.

La fel ca majoritatea satelor românești, și Ileanda încearcă să își rezolve problemele, iar pentru asta a încheiat un parteneriat cu Asociația ASSOC, cooptând și Asociația GAL Valea Someșului, de care aparține comuna. Parteneriatul a fost posibil printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman.

Cele trei entități și-au propus, cu ajutorul finanțării obținute, să acționeze pentru reducerea numărului persoanelor aflate în situații de risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitatea marginalizată a localității Ileanda, județul Sălaj. În Ileanda, membrii echipei de proiect se vor adresa cu prioritate populației de etnie romă, care reprezintă circa 10% din populație și care este cea mai expusă riscurilor marginalizării atât din punct de vedere social, cât și economic.

Planul de acțiune pe durata proiectului presupune acordarea de servicii integrate în domeniile:
– ocupării forței de muncă, prin acordarea în comunitate de servicii specializate de orientare profesională, consiliere și mediere, inclusiv formare profesională;
– asistenței sociale, prin crearea și licențierea primului serviciu social în localitatea Ileanda – Serviciu de Asistență Comunitară – comunitatea putând astfel beneficia de activități de dezvoltare a competențelor parentale, sprijinirea și consilierea copiilor aflați în situații de risc, educație extracurriculară, educarea deprinderilor cotidiene etc;
– asistenței juridice, pentru reglementarea actelor de identitate, de proprietate sau de clarificare a situației locative, de stare civilă, obținerii de beneficii și prestații sociale;
– combaterii discriminării sau a segregării.
Rezultatele vizate de membrii echipei de proiect vizează acordarea serviciilor integrate către minim 252 de persoane din comunitate, incluzând etnici romi; măsuri de ocupare, incluzând servicii ocupare şi formare profesională pentru 136 de persoane; calificarea a 116 persoane și angajarea a cel puțin 36 de localnici.

Servicii integrate în Comuna Ileanda
POCU/827/5/2/139980
Durată de implementare: 01.04.2021 – 31.03.2023
Valoare totală proiect: 4.842.887,85 lei / Valoare cofinanțare UE: 4.600.743,46 lei
Beneficiar: Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC
Parteneri: Comuna Ileanda și Asociația GAL Valea Someșului
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman

Manager proiect,
Bianca Pricop Sălăgean
bianca.pricop@assoc.ro
www.assoc.ro

COMUNICATUL DE PRESĂ – DISPONIBIL PENTRU DESCĂRCARE