Sociologul Gelu Duminică a “plantat o sămânță” la Finteușu Mic, unde a fost prezent la invitația echipei proiectului „Integrarea – soluție a modernizării comunității” pe care Asociația ASSOC îl derulează în localitate. „Sămânța” poate să rodească dacă oamenii din comunitate au grijă de ea, iar în timp roadele vor fi toleranța, performanța, buna înțelegere.

Un public numeros a fost prezent la seminarul desfășurat marți, 19 noiembrie, eveniment care face parte dintr-o serie inițiată de ASSOC cu scopul dezvoltării localității maramureșene prin schimbarea mentalității și perspectivelor comunității.

Gelu Duminică, din poziția sociologului și etnicului rom, le-a vorbit celor prezenți despre segregare și tipurile ei, invitându-i pe participanți să reflecteze asupra propriului comportament când interacționează cu reprezentanții altor etniii. De altfel, sociologul a arătat că românii trebuie să fie pregătiți pentru schimbările care se conturează.

“România va fi mult mai diversă în următorii zeci de ani, pentru că va fi nevoie de forță de muncă, iar aceasta va fi adusă din străinătate, iar cultura arabă, africană, chiar asiatică va pătrunde și la noi”, a anticipat specialistul, subliniind că românii vor trebui să accepte diversitatea și să fie mai toleranți.

“Noi avem o problemă în a valoriza culturile minorităților istorice. Considerăm cultura romilor ca fiind inferioară, considerăm cultura maghiarilor ca una de ocupare și așa mai departe. Avem prejudecăți și stereotipuri față de foarte mult culturi ale minorităților naționale. Închipuiți-vă ce o să se întâmple peste 20 de ani, în momentul în care cultura arabă, africană, asiatică o să pătrundă mult mai bine în societatea românească, iar prin cultură, în sociologie, înțelegem tot ceea ce se transmite nongenetic”, a explicat Gelu Duminică. Acesta a arătat că globalizarea va aduce schimbări comportamentale majore, iar oamenii vor trebui să învețe unii de la ceilalți și vor trebui să valorifice diversitatea, nicidecum să o condamne.

La Finteușu Mic s-au desfășurat, pe parcursul acestui an, trei seminarii dedicate oamenilor din comunitate, iar finteușenilor, etnici romi și români, le-au vorbit regizorul Rudy Moca, profesorul universitar Gheorghe Sarău, iar acum sociologul Gelu Duminică. Dorința echipei ASSOC este aceea de a aduce în mijlocul comunității de romi din Finteușu Mic reprezentanți de valoare ai etniei, care, prin puterea exemplului personal, să le sporească încrederea în ei și să le demonstreze că pot reuși în viață. Evenimente de acest gen vor fi organizate de ASSOC și pe viitor, iar la ele sunt așteptați oameni de toate etniile și categoriile.