Copilașii incluși în proiectul “Școala Comunității Remetea Chioarului” și-au început activitățile din 2023 cu o serie de evenimente culturale și educative, unele legate de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), altele legate de Ziua Nonviolenței (30 ianuarie).

De ziua poetului Mihai Eminescu au fost conectate cele mai multe activități artistice, pentru că dascălii și-au dorit să îi conștientizeze pe copii de importanța lecturii pentru dezvoltarea imaginației, a sensibilității și a gustului pentru frumos, dar și despre rolul culturii pentru un popor. Versurile eminesciene au răsunat ȋn toate sălile de clasă și n-a fost copil care să nu ȋnvețe măcar câteva strofe din poeziile lui Eminescu.

Apoi, Ziua Micii Unirii a fost prilej de rememorare a patriotismului și a iubirii de țară. S-a amintit de Cuza, de Moș Ion Roată, de străbunicii care au luptat să fim parte a aceleiași țări. Păstrarea vie în memorie a ȋnaintașilor românilor trebuie să fie o obligație, pentru că dascălii au constatat că apartenența la neam nu mai reprezintă nimic pentru generația tânără.

Ziua Nonviolenței ȋn școli a fost marcată la Remetea prin activități educative. Cadrele didactice au ȋnțeles că trebuie să lupte sistematic ȋmpotriva acestui fenomen, incurajând elevii spre controlul emoțiilor negative și o relaționare pașnică. Atât preșcolarii, cât și școlarii au transmis mesaje contra violenței, bullyingului, și-au exteriorizat temerile și traumele, dar și spiritul de toleranță și compasiunea.