Curs „Specialist in evaluare vocationala a persoanelor cu dizabilitati”

În perioada 21 – 30 mai 2013 Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC Baia Mare și Asociația Phoenix-Speranța Mediaș au organizat în pararel un curs de „Specialist în evaluare vocațională a persoanelor cu dizabilități„.

Cursul a fost organizat în cadrul proiectului „Servicii sociale integrate și formare vocațională pentru persoane cu dizabilități“, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Acest curs este destinat specialiștior (psihologi, asistenți sociali) din cadrul Serviciilor de Evaluarea Complexă (din cadrul D.G.A.S.P.C.) din întreaga țară, precum și celor din societatea civilă.

În cadrul cursului este distribuit și kitul aferent sistemul de evaluare a potențialului de muncă al persoanelor cu dizabilități dezvoltat în cadrul proiectului – CASPER.

În cadrul celor două sesiuni de curs de la Baia Mare au participat reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. din județele: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Galați, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava, Vaslui, Cluj, Harghita, Sălaj, Vrancea, dar și D.G.A.S.P.C. București, Satu Mare, precum și reprezentanți ai societății civile.

În paralel în cadrul celor două sesiuni de curs de la Mediaș au participant reprezentanți ai D.G.A.S.P.C. din județele: Alba, Arges, Brăila, Brașov, Buzău, Covasna, Dolj, Gorj, Sibiu, Tulcea, Covasna, Hunedoara, Mededinți, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea, Constanța, Caraș Severin, Ialomița.

În total 105 persoane au participat la sesiunile teoretice ale cursului, din care 89 de reprezentanți ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și 16 reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale și alte instituții.

După o perioadă de lucru cu noul sistem de evaluare CASPER, participanții la curs vor susține o probă practică, în urma căreia vor primi certificate CNFPA de absolvire a cursului.