„Învata sa castigi! Sprijin pentru educatia elevilor.”

Despre noi

Asociația Centru Socio Educațional Integrat Vinga“ a fost înfiintata ca Structură de Economie Socială în cadrul proiectului POSDRU/168/6.1/S/146120 „Economia socială- instrument de creştere a calităţii vieţii”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, domeniul major de intervenţie 6.1. Având un caracter regional, implementarea sa vizează zonele Nord-Vest, Centru şi Vest cu beneficiari atât din mediul rural, cât şi din cel urban.

Proiectul a debutat în 1 octombrie 2014 şi are ca obiectiv general dezvoltarea conceptului de economie socială, sprijinirea şi promovarea grupului vulnerabil din cele trei regiuni, în vederea accesului şi dezvoltării durabile în ocupare, pe o piaţă a muncii flexibilă şi inclusivă, îmbunătăţind gradul de informare şi conştientizare a resurselor umane.

Asociația Centrul Socio-Educațional Integrat Vinga își propune să vină în sprijinul elevilor care vor să obțină rezultate școlare mai bune, să își dezvolte diferite abilități sociale și practice sau să participe la numeroase activități distractive și recreative

image-1

veselie-centru-meditatii-turt

Centrul oferă meditații interactive la matematică și limba engleză pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, acestea fiind desfășurate într-un mediu atractiv și prietenosă.

Programul include meditații, after school pentru clasele primare, activități interactive de dezvoltare personală, pictură, activități pentru dezvoltarea abilităților practice, logopedie, psihoterapie și servicii de consiliere

Pregătirea în centrul Meditații Vinga se va face la cele mai înalte standarde, acesta având dotări superioare, precum: tablă interactivă, 6 laptopuri, imprimante, videoproiector, flipchart, cutii luminoase, mobilier adecvat pentru studiu, material didactic pentru abilități practice, diverse jocuri educative și distractive

Asociația Centrul Socio-Educațional Vinga face înscrieri la programele școlare și extrașcolare pe tot parcursului anului, oferind părinților și elevilor garanția succesului.

Echipa Meditații Vinga face pregătire într-un cadru organizat pentru examene naționale, concursuri și olimpiade școlare și admitere la matematică, fizică, limba și literatura română, limbi străine, dar în ofertă se regăsesc și programul after-school, activități recreative, consiliere și logopedie.

Program After-school
  • 1 Luni-Vineri interval orar 12-14 Pregatirea temelor;
  • 2 Luni, Marti, Joi interval orar 14-16 Activitati distractive si creative;
  • 3 Miercuri si Vineri interval orar 14-16 Limba Engleza;
De ce să alegi serviciile centrului Meditații Vinga?
  • pregătirea suplimentară alături de cei mai buni profesori la materii precum matematică, fizică și limba engleză;
  • frecventarea unor programe de dezvoltare personală și exersare a abilităților de viață, formare educațională și social-comportamentală;
  • derularea unor activități de tip „Școală după școală”, unde copiii primesc sprijin pentru pregătirea temelor;
  • derularea unor activități ludice și de formare civică;
  • îndrumare psihopedagogică pentru elevii care au nevoie de astfel de servicii;
  • asigurarea unor condiții materiale și educative pentru creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii, pentru creșterea capacității de a lua decizii și de a găsi soluții la problemele cu care se confruntă pe perioada vacanțelor sunt organizate activități recreative, distractiv-educative și practice.
ORAR
Luni

Pregătirea temelor: 12.oo – 14.oo

Activitati distractive si creative: 14.oo – 16.oo

Marți

Pregătirea temelor: 12.oo – 14.oo

Activitati distractive si creative: 14.oo – 16.oo

Mirecuri

Pregătirea temelor: 12.oo – 14.oo

Limba Engleză: 14.oo – 16.oo

Joi

Pregătirea temelor: 12.oo – 14.oo

Activitati distractive si creative: 14.oo – 16.oo

Vineri

Pregătirea temelor: 12.oo – 14.oo

Limba Engleză: 14.oo – 16.oo

Sâmbătă

Închis

Duminică

Închis

Adresa:
Oras: Vinga
Județ: Arad
Cod poștal: 317400
Adresa: nr. 26 (în vecinătatea primăriei)
Email:
asociatie.educatie@gmail.com
Telefon:
Telefon: 0755.420.964

Imagine contact