Logo_Meditatii-Oas_Color

"Învață să câștigi! Sprijin pentru educația elevilor."

Asociația Centrul Socio-Educațional Turț este o Structură de Economie Socială ce își propune să vină în sprijinul elevilor care vor să obțină rezultate școlare mai bune, să își dezvolte diferite abilități sociale și practice sau să participe la numeroase activități sportive și recreative.

Centrul oferă meditații interactive la matematică, fizică și limba engleză pentru elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, acestea fiind desfășurate într-un mediu atractiv și prietenos. Pentru a ajunge la cele mai bune rezultate, elevii au parte și de îndrumare psihopedagogică.

Programul include meditații, after school pentru clasele primare, activități interactive de dezvoltare personală, șah, dans, handbal, studierea unui instrument muzical (orgă, chitară, vioară), pictură, activități pentru dezvoltarea abilităților practice (quilling, origami), teatru, logopedie, terapie și servicii de consiliere.

Pregătirea în centrul Meditații Oaș se va face la cele mai înalte standarde, acesta având dotări superioare, precum: tablă interactivă, 6 laptopuri, imprimante, videoproiector, sistem home cinema, tablă demonstrativă de șah, instrumente muzicale (chitară, vioară, orgă), flipchart, cutii luminoase, mobilier adecvat pentru studiu, material didactic pentru abilități practice (quilling, origami) și pentru pictură (șevalet, pânză, pensule, culori acrilice).

meditatii-turt-copii

 

sala-meditatii

Profesori Meditatii Oaș - Centru Socio-Educațional Turț, Satu Mare

Echipa Meditatii Oaș – Centru Socio-Educațional Turț, Satu Mare

Cei mai bine pregătiți profesori din localitatea Turț, județul Satu Mare, au fost selectați pentru a-i ajuta pe elevii care se înscriu la ședințele de meditații puse la dispoziție de centrul Meditații Turț.

Dascălii le oferă suport teoretic, dar și cele mai bune soluții practice, adaptate fiecărui elev, pentru ca aceștia să înțeleagă mult mai bine materiile la care se pregătesc și astfel, să obțină rezultate cât mai bune la școală

Irina DAN – manager – Vezi CV
Maria BELBE – profesor / învățător – Vezi CV
Nicoleta GHERMAN – profesor de sport, dans și șah – Vezi CV
Florica MOLNAR – profesor de fizică și matematică – Vezi CV

Asociația Centrul Socio-Educațional Turț face înscrieri la programele școlare și extrașcolare pe tot parcursului anului, oferind părinților și elevilor garanția succesului.

Echipa Meditații Oaș face pregătire într-un cadru organizat pentru examene naționale, concursuri și olimpiade școlare și admitere la matematică, fizică, limba și literatura română, limbi străine, dar în ofertă se regăsesc și programul after-school, activități recreative, consiliere și logopedie.

De ce să alegi serviciile centrului Meditații Turț?

Avantajele frecventării centrului Meditații Turț:
– pregătirea suplimentară alături de cei mai buni profesori la materii precum matematică, fizică și limba engleză;

– frecventarea unor programe de dezvoltare personală și exersare a abilităților de viață, formare educațională și social-comportamentală;

– derularea unor activități de tip „Școală după școală”, unde copiii primesc sprijin pentru pregătirea temelor;

– derularea unor activități ludice și de formare civică;

– îndrumare psihopedagogică pentru elevii care au nevoie de astfel de servicii;

– asigurarea unor condiții materiale și educative pentru creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii, pentru creșterea capacității de a lua decizii și de a găsi soluții la problemele cu care se confruntă pe perioada vacanțelor sunt organizate activități recreative, distractiv-educative și practice.