Migranții ajunși în nordul țării au găsit sprijin la ASSOC

Românii plecați la muncă în străinătate știu cel mai bine cât de greu este să găsești sprijin și să te adaptezi într-o țară a cărei limbă nu o vorbești deloc sau o stâlcești.

Țara noastră este printre primele state ale lumii care “furnizează” migranți și aproape că nu există localitate în țară care să nu aibă cel puțin o persoană aflată peste graniță. Avem, ca stat, experiență în gestionarea situațiilor care privesc migranții. S-a dovedit, de exemplu, și pe durata implementării proiectului „SIM-CIS 4 – Servicii integrate pentru migranți – Comunități Interculturale și Solidare” (FAMI/17.02.04), în care ASSOC a fost partener și a derulat activități cu un real folos pentru străinii ajunși în nordul țării.

Cu prilejul conferinței de închidere a proiectului, specialiștii Asociației ASSOC au recunoscut că au avut parte o provocare, una pe care o vor avea și în următorul an, timp în care și-au propus să militeze pentru îmbunătățirea cadrului legislativ în ce privește migranții.

Închiderea proiectului „SIM-CIS 4 – Servicii integrate pentru migranți – Comunități Interculturale și Solidare”, FAMI/17.02.04, a avut loc marți, 5 iunie, în prezența celor implicați în activitățile ce s-au derulat pe perioada implementării, începând din iunie 2017.

Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) filiala Cluj și Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC Baia Mare au desfășurat în acest timp activități destinate migranților, scopul fiind acela de îmbunătăţirea procesului de integrare a beneficiarilor unei forme de protecţie (BP) şi resortisanţilor statelor terţe (RTT) aflaţi cu şedere legală în România. S-a urmărit consolidarea serviciilor integrate pentru migranţi, a interculturalităţii şi a dialogului dintre migranţi şi reprezentanții comunității locale.

Proiectul s-a desfășurat în judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu, Alba și a fost cofinanțat prin Programul Naţional – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI/17.02.04).

Au fost deschise două Centre Regionale de Integrare în oraşele Cluj-Napoca şi Baia Mare, dar şi trei Puncte Regionale de Coordonare la Şomcuta Mare, Târgu-Mureş şi Sibiu, care vor acorda servicii pe mai departe migranților.