Toleranţa aproapelui, indiferent de etnie, religie sau convingeri, combaterea oricărei forme de discriminare și, îndeosebi, iubirea de semeni sunt valori pe care trebuie să le promovăm şi să le apărăm zi de zi.

Luna aprilie a sărbatorit cultura romani, prilej cu care experții din proiectul “Școala Comunității Remetea Chioarului” (ID 108161), derulat de ASSOC în localitatea maramureșeană, au realizat, prin diverse activități, o campanie de desegregare și conștientizare a faptului că acolo unde trăiesc oameni diferiți, aceștia sunt mai bogați spiritual. Fiecare etnie, fiecare religie, fiecare tradiție ȋntregește patrimoniul comun și astfel devenim sursă de inspirație unii pentru alții.

Înțelegând că sănătatea unei comunităţi vine din puterea de a se vindeca de prejudecăţi şi din spiritul de solidaritate, specialiștii au gândit activități care să-i antreneze pe copii, să-i facă să-și pună ȋntrebări și să răspundă la provocări, dar au venit cu provocări și pentru adulți.

Activitățile pe această temă care i-au privit pe părinți au adus în discuție fenomenul “white-flight” sau “white exodus”. Acesta constă în faptul că părinţii copiilor majoritari își mută micuții la o altă şcoală dacă la cea din apropierea casei sunt înscriși și copii romi. Specialiștii din proiect și-au dorit ca adulții să își constientizeze propriile greșeli și să atragă atenția asupra nevoii de asumare a apartanenenței la o comunitate multietnică, dar și prețuirea propriilor valori.

Părinții trebuie să conștientizeze că ei sunt cei care predau zi de zi copiilor lecția toleranței sau a urii, ei sunt cei care aleg să se debaraseze de stereotipuri și prejudecți, ori să rămână ȋnchistați ȋn ele, alături de copiii lor.

Combaterea segregării pornește de la exemplul celor mari, iar specialiștii din proiectul “Școala Comunității Remetea Chioarului” și-au dorit să sublinieze importanța comportamentului adulților. De asemenea, au arătat că fenomenul “white-flight” poate fi ținut sub control prin dotarea şcolilor din mediul rural, alocări financiare mai mari pentru şcolile cu elevi romi, dar și prin stimularea programelor de tip „Şcoală după Şcoală”, măsuri care au început să se aplice la Remetea Chioarului chiar prin intermediul proiectului implementat de ASSOC.

Legat de celelalte activități, cei mici au citit povestioare despre acceptare, au ȋmbrăcat costume populare ale etniei lor, au discutat despre meseriile specifice romilor, au desenat și au realizat un glob pământesc din palmele lor.

Pentru că adaptarea la un mediu multicultural/intercultural este un proces de durată, experții din proiect, alături de cadrele didactice din școală ȋncearcă ori de câte ori este posibil să le creeze copiilor un sistem de valori sănătos, care să îi ajute să respecte cultura, tradiţiile, obiceiurile altor copii.

Educaţia interculturală este o necesitate în societăţile democratice, dar şi o componentă a realităţii zilnice din grădinţele unde coabitează interetnici, precum ȋn gradinițele din comuna Remetea Chioarului.

Elevii mai mari au aflat câteva informații despre istoria romilor, despre costumul traditional, imnul și drapelul lor, au făcut o paradă a vestimentației, au dansat pe melodii tradiționale, au realizat desene și colaje cu elemente reprezentative din cultura romilor. Ei au participat și la ateliere despre discriminare, au urmărit materiale educative utile care le-au ȋmbogățit cultura generală. Au ȋnțeles că multe popoare au avut de suferit de-a lungul istoriei din pricina etniei, dar acest lucru este condamnabil, fiind nedrept și inuman.