Multe întâlniri cu părinții romi și copiii acestora au avut loc pe tot parcursul lunii august în cadrul proiectului „”Școala comunității Remetea Chioarului”.

Într-o perioadă de vacanță și concedii, echipa de proiect a avut deplasări zilnice în localitățile de pe raza comunei în care ASSOC derulează un proiect cu perspectivă și ale cărui efecte vor fi vizibile mult timp de acum încolo. Specialiștii din proiect au stabilit primele contacte cu copiii de vârstă preșcolară și școlară și, desigur, cu familiile acestora.

Au fost prezentate părinților principalele activițăți ale proiectului: diversificarea ofertei educaționale atât în gradinițele, cât și în școlile din comună prin introducerea programului „Școală după școală”, educație remedială și activități extracurriculare, respectiv intervențiile individualizate de ordin psihologic și social de care pot beneficia atât copiii cât și familiile.

Echipele de asistenți sociali și psihologi au derulat actiuni de recrutare a copiilor din comună si de evaluare inițială prin aplicarea de interviuri părinților astfel încât să se poate identifica cât mai bine nevoile de sprijin psiho-social. Acțiunea de recrutare a presupus, deplasări la domiciliul copiilor din comună, care s-au putut bucura de prezența echipei ASSOC, mai ales că sunt rare vizitele pe care le primesc acasă.

Proiectul de la Remetea Chioarului își propune creșterea participării la învățământul ante-preșcolar și preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, cu accent pe copiii aparținând minorității roma și a celor din mediul rural. Obiectivul ASSOC este acela de reducere a părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității roma și elevii din mediul rural/ comunitățile dezavantajate socio-economic.

Descarcă articolul de aici…